Proiecte publice
Bugetul celei mai bogate comune din Iași: 56 milioane lei
Primăria Miroslava a estimat pentru anul în curs un buget de peste 58 milioane lei. Una dintre cele mai mari surse de finanțare este dată de impozitul pe venit, profit și câștiguri din capital de la persoane fizice: 17,2 milioane lei. În același timp, veniturile din taxele pe proprietate ajung la 5,6 milioane lei.
Pentru secțiunea de dezvoltare, alocarea ajunge la 27,7 milioane lei, iar peste 14 milioane lei din această sumă este rezervată sistemul educațional (lucrări la infrastructura școlară).
Principalele investiții ale comunei în 2020:
- învățământ: extindere grădiniță și construire creșă în localitatea Miroslava (2,5 mil. lei), modernizare grădiniță în Horpaz (850.000 lei), modernizare școală Proselnici (610.000 lei), modernizare școală Ciurbești (730.000 lei), modernizare școală Uricani (1,75 mil. lei) și modernizarea Școlii „Colonel Langa” Miroslava (8 mil. lei)
- cultură: construire cămin cultural, conservarea patrimoniului cultural și istoric, realizare bazin didactic de înot, construire patinoar artificial, amenajarea a trei parcuri de joacă și construirea unei biserici
- alte investiții: rețea colectare ape uzate (Proselnici, Cornești și Dancaș – 8,3 mil. lei), lucrări la parcul industrial (cel de lângă Delphi) și extindere infrastructură ape uzate în 6 sate (studii)
- lucrări noi: sisteme de canalizare în Valea Ursului, Vorovești, Uricani și Găureni (studii)
Anul trecut, bugetul comunei Miroslava a avut cheltuieli similare cu cele prognozate pentru acest an.
Descarcă bugetul comunei Miroslava pe anul 2020