Investiții private
Cartierul CUG se extinde cu 12 blocuri cu 9 și 13 niveluri: încă cel puțin 1.000 de mașini pe șos. Nicolina
Compania Petro Grup SRL vrea continuă investițiile imobiliare din zona Lacului CUG 2 cu încă un ansamblu de blocuri cu 6 și 8 etaje, pe un teren cu o suprafață de peste 40.000 metri pătrați. Proiectul este supus consultării publice, iar o dezbatere în acest sens va avea loc la sediul Primăriei pe 4 octombrie (ora 10.00).
Proiectul are un Plan Urbanistic Zonal (PUZ) aprobat în 2016, dar, la acea vreme, regimul de înălțime consta în maximum 3 etaje. Acum, Petro Grup propune blocuri cu 9 niveluri (subsol, demisol, parter și 6 etaje) și, respectiv, 13 niveluri (subsol, demisol, parter, mezanin, 8 etaje și etaj tehnic), la o înălțime maximă de 47 metri.
În ceea ce privește numărul de apartamente care ar urma să fie amenajate, o idee despre planurile investitorului ne putem face dacă ne uităm la câte locuri de parcare propune: 1.157 de locuri într-o parcare subterană. Construcțiile și circulațiile vor ocupa fiecare câte 40% din teren, iar pe restul suprafeței vor fi spații libere.
Terenul se află pe malul Lacului CUG 2 (spre Valea Adâncă) și are o pantă ce variază între 10% și 17%. Zona ar urma să devină una mixtă care să cuprindă servicii publice și servicii de interes general: servicii, locuințe colective și personale, comerț, hoteluri, restaurant, loisir.
„Zona studiată nu se supusă riscurilor naturale și antropice (inundații sau viituri de apă din precipitații, alunecări de teren) în condițiile actuale date, nu va fi nevoie de o amplă sistematizare verticală, însă se vor respecta condițiile impuse de studiul geotehnic și de stabilitate”, se susține în noul proiect de PUZ.
În ceea ce privește circulația – principala cale de acces fiind șos. Nicolina – în proiectul de PUZ se arată că „capacitățile de transport ale străzilor din zona studiată acoperă necesitățile populației și ale transportatorilor”. Zona CUG – Nicolina este una dintre cele mai aglomerate din oraș, cozile de mașini întinzându-se mereu pe distanțe lungi. Supraaglomerarea șos. Nicolina s-a produs tocmai în contextul investițiilor imobiliare majore din partea de sud a orașului și din comunele limitrofe, dar și de incapacitatea autorităților locale de a identifica soluții la problemele de trafic.
Petro Grup este principalul investitor din capătul cartierului CUG, în condițiile în care firma are în proprietate terenuri de pe ambele maluri și a construit locuințe colective în imediata apropiere, inclusiv pe zona teritorială care aparține comunei Miroslava.