Local
Câți bani a cheltuit cea mai veche universitate din țară în anul 2022
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) a înregistrat venituri de 430 milioane lei anul trecut, în timp ce cheltuielile s-au cifrat la peste 390 milioane lei, conform execuției bugetare a UAIC, consultată de Apix.ro.
În structura veniturilor, cele mai mari sume vin de la bugetul de stat, subvențiile fiind de peste 308 milioane lei. Din taxe și alte venituri din învățământ, UAIC a încasat peste 28 milioane lei, în timp ce „contribuția elevilor și studenților pentru internate, cămine și cantine” a fost de circa 14 milioane lei. Activitatea de cercetare a generat venituri la UAIC pe parcursul anului trecut de peste 18 milioane lei.
În cadrul proiectelor europene, veniturile de la bugetul de stat (cofinanțări) au fost de circa 6 milioane lei, în timp ce prefinanțările și sumele primite în contul plăților efectuate (în 2022 și în anii anteriori) se cifrează la circa 50 milioane lei.
Câți bani se duc pe salarii?
Cheltuielile UAIC în 2022 au fost de peste 390 milioane lei, iar cea mai mare pondere o dețin salariile de bază pentru învățământ universitar: aproape 147 milioane lei. Dar, la aceste salarii se adaugă: sporuri pentru condiții de muncă (circa 6 mil. lei), alte sporuri (8,1 mil. lei), fonduri pentru posturi ocupate prin cumul (12,5 mil. lei), fond aferent plății cu ora (26,7 mil. lei), indemnizații de hrană (6,6 mil. lei), vouchere de vacanță (3 mil. lei), drepturi de delegare (2,4 mil. lei) și alte drepturi salariale în bani (circa 450.000 lei).
La aceste cheltuieli de personal se adaugă și cele privind angajații din cămine și cantine, în valoare totală de peste 10,3 milioane lei, sumă care include și sporurile sau alte drepturi salariale în bani.
Alte cheltuieli relevante din bugetul UAIC din anul 2022:
- sume cheltuite în cadrul proiectul cu finanțare externă nerambursabilă (includ și finanțările naționale și cheltuieli neeligibile): circa 60 milioane lei
- burse: circa 47 milioane lei
- alte cheltuieli: deplasări în țară și în străinătate (circa 1,2 mil. lei), reclamă și publicitate (circa 200.000 lei)
Puteți consulta, mai jos, execuția bugetară detaliată a UAIC (valabilă la 31 decembrie 2022) sau, alternativ, puteți descărca documentul: