Connect with us

Conest a început lucrările la blocurile de pe Rampei, de la fosta stație de betoane

Investiții private

Conest a început lucrările la blocurile de pe Rampei, de la fosta stație de betoane

Conest, prin intermediul firmei BCC Agregate unde este asociat principal, a demarat lucrările pentru construirea unui ansamblu cu locuințe colective în zona str. Rampei (Dacia), pe locul unei foste stații de betoane mutate între timp în Parcul Industrial Miroslava.

Lucrările au fost autorizate la mijlocul lunii iunie, iar constructorul a demarat proiectul într-un ritm alert, după cum se poate observa în poza de mai jos. Planul urbanistic zonal (PUZ) a fost aprobat în Consiliul Local în iunie 2020, fiind unele probleme legate de parcări.

În autorizația 374/2021 se arată că vor fi amenajate circa 320 de apartamente în blocuri cu un regim de înălțime cu două niveluri în subsol, parter, 6 etaje și un etaj retras (probabil casa liftului). Terenul are o suprafață de peste 16.500 mp. În ceea ce privește parcărilor, BCC Agregate spune că va amenaja un număr de 353 de locuri. În autorizație este prevăzut expres faptul că apartamentelor pot fi vândute doar cu un loc de parcare la pachet.

Așa arată șantierul la trei săptămâni de la autorizare: după cum se poate observa, lucrările au un ritm alert de execuție

Inițial, planul BCC era să amenajeze 270 de apartamente cu 340 de locuri de parcare. Ansamblul rezidențial va cuprinde și spații de birouri, servicii și funcțiuni complementare. Terenul se desfășoară de la calea ferată și până în zona spălătoriilor nou-amenajate din celălalt capăt al str. Rampei. Din PUZ rezultă că BCC vrea construirea a 3 corpuri de clădire, fiecare cu mai multe tronsoane, și cu un regim de înălțime demisol, parter, 6 etaje și un șaptelea etaj retras, la o înălțime maximă de 26 metri. Al patrulea corp va fi un parcaj suprateran (lângă calea ferată), cu regim parter, 2 etaje și terasă circulabilă.

Acesta este amplasamentul investiției
Randare a proiectului (sursa: PUZ aprobat de consilieri)
Planșa urbanistică a proiectului

Amintim că pe amplasament a funcționat o stație de betoane spre nemulțumirea locuitorilor din imediata apropiere. Pe str. Rampei, peste drum de acest amplasament, este o altă stație de betoane (West Star) dar care urmează să fie dezafectată pentru a face loc unui alt proiect imobiliar, conform informațiilor APIX.ro.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Descoperă LAPIS Residence - un ansamblu rezidențial de top

Articole din categoria Investiții private

To Top