Connect with us

Decizie importantă: Patrimoniul Iașului va fi gestionat de 14 oameni

Decizia a fost adoptată de guvernul PSD-ALDE

Utile

Decizie importantă: Patrimoniul Iașului va fi gestionat de 14 oameni

O decizie controversată a Guvernului PSD-ALDE, adoptată miercuri cum altfel decât prin ordonanță de urgență, va determina ca hotărârile privind gestionarea patrimoniului public și privat să poată fi adoptate în plenul Consiliului Local Iași doar cu votul favorabil al 14 dintre cei 27 de consilieri. La acest moment, PSD are 14 consilieri locali în CL, dar, pentru adoptarea hotărârilor de patrimoniu, apela la votul consilierilor ALDE (2) și PMP (2). Aceasta a fost principala miză în teritoriu legată de Codul Administrativ în ceea ce privește hotărârile de patrimoniu: partidul care are majoritatea absolută (jumătate plus 1 din numărul consilierilor în funcție) să poată decide asupra tuturor deciziilor de interes pentru oraș, excepția fiind cele privind translativitatea dreptului de proprietate unde este păstrată majoritatea de două treimi (exemplu: vânzări de terenuri).

Până la ordonanța PSD-ALDE, majoritatea necesară era de două treimi, respectiv 18 consilieri în cazul Iașului, ceea ce crea un oarecare echilibru între putere și opoziție, iar unele hotărâri controversate (concesionări de terenuri, de exemplu) nu erau aprobate atât de simplu.

Pentru primarul Iașului Mihai Chirica, adoptarea unui nou Cod Administrativ este o gură de aer proaspăt: o mare parte dintre proiectele susținute de acesta picau la vot întrucât, în mod tradițional, primarul beneficiază doar de sprijinul PSD, ALDE și PMP, dar aproape că nu a existat o ședință în care să nu fi absentat un consilier al Puterii din CL. Primarul Mihai Chirica este susținut în continuare de PSD astfel că va avea nevoie doar de votul celor 14 consilieri PSD pentru a-și putea trece proiectele în relație cu patrimoniul Iașului. Dacă absentează sau – mai rar – există un conflict cu un reprezentant PSD, atunci primarul poate compensa cu sprijinul consilierilor ALDE sau PMP, consilieri care și-a arătat loialitatea față de edil în dese rânduri.

Modificarea adusă de Guvernul PSD-ALDE în ceea ce privește hotărârile de patrimoniu:

„Art. 139. – Adoptarea hotărârilor consiliului local:

În exercitarea atribuţiilor ce îi revin, consiliul local adoptă hotărâri, cu majoritate absolută sau simplă, după caz. Prin excepţie de la prevederile alin. (1), hotărârile privind translativitatea dreptului de proprietate se adoptă de consiliul local cu majoritatea calificată definită la art. 5 lit. jj), de două treimi din numărul consilierilor locali în funcţie.
Se adoptă cu majoritatea absolută prevăzută la art. 5 lit. ii) a consilierilor locali în funcţie următoarele hotărâri ale consiliului local:
– hotărârile privind bugetul local;
– hotărârile privind contractarea de împrumuturi, în condiţiile legii;
– hotărârile prin care se stabilesc impozite şi taxe locale
– hotărârile privind participarea la programe de dezvoltare judeţeană, regională, zonală sau de cooperare transfrontalieră;
– hotărârile privind organizarea şi dezvoltarea urbanistică a localităţilor şi amenajarea teritoriului;
– hotărârile privind asocierea sau cooperarea cu alte autorităţi publice, cu persoane juridice române sau străine;
hotărârile privind administrarea patrimoniului;
– alte hotărâri necesare bunei funcţionări a consiliului local, stabilite prin legi speciale sau regulamentul de organizare și funcţionare al consiliului local”.

Lista celor 14 consilieri locali care au pe mână patrimoniul Iașului:

PSD: Florin Boca (investitor imobiliar), Gabriel Surdu (investitor imobiliar), Vlad Nedelcu (investitor imobiliar), Daniela Tăutu (manager firmă privată cu afaceri imobiliare), Marius Aur (manager firmă privată), Paul Boișteanu (profesor unniversitar), Florentin Ciobotaru (profesor), Cătălina Aldea (medic), Bogdan Crucianu (șef Casa de Cultură a Studenților), Gabriel Harabagiu (viceprimar), Mihai Gavril (jurist), Mihai Pintilei (manager firmă privată), Vasile Sandu (pensionar) și Călin Scripcaru (medic).

În cazul în care va absenta vreun consilier PSD de la ședință, primarul Mihai Chirica se poate baza pe:

ALDE: Radu Botez (viceprimar), Iordan Vintilă (șef în CFR)

PMP: Violeta Găburici (investitor imobiliar), Daniel Piftor.

În schimb, consilierii PNL din CL și independentul Andrei Postolache votează, de regulă, împotriva hotărârilor controversate, cu mici scăpări de ambele părți.

Notă. În legislația actuală, majoritățile din CL sunt definite astfel: majoritate simplă (jumătate plus 1 din numărul consilierilor prezenți la ședință), majoritate absolută (jumătate plus 1 din numărul consilierilor în funcție) și majoritate calificată (două treimi din numărul consilierilor în funcție).

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Editor al publicației APIX.ro, lucrează în presă din anul 2005. De-a lungul timpului, a colaborat cu instituții de presă centrale și locale.

Articole din categoria Utile

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top