Connect with us

Dezbatere la PMI a celui mai mare proiect urbanistic din ultimii ani

Proiectul este unul mixed-use: office și locuințe

Utile

Dezbatere la PMI a celui mai mare proiect urbanistic din ultimii ani

Municipalitatea a anunțat o nouă dezbatere publică în domeniul urbanismului. Decizia vine la scurt timp după ce 20 de planuri urbanistice zonale (PUZ) au fost dezbătute la Palatul Roznovanu. De data aceasta este vorba despre un singur proiect, respectiv Silk District.

Dezbaterea va avea loc pe 6 septembrie între orele 11.00 – 12.00, dar, probabil, timpul alocat va crește având în vedere dimensiunile acestui proiect.

„La ședința publică sunt invitați să participe, în limita locurilor disponibile, cei interesați – cetățeni afectați, persoane fizice, organizații, asociații, inițiatorii, respectiv proiectanții și arhitecții implicați”, se arată în anunțul municipalității.

Rămâne de văzut dacă printre participanți vor fi și contestatarii acestui proiect: foști și actuali chiriași de pe fosta platformă industrială Teba.

Proiectul Silk District a obținut recent avizul de mediu, iar componentele planului de dezvoltare au mai fost dezbătute, dar în evenimente organizate de investitor. Astfel, este pentru prima dată când dezbaterea proiectului este facilitată de Primărie, instituție responsabilă cu emiterea autorizației de construire.

Silk District este un proiect de tip mixed-use la scară largă, cu funcții multiple, dispuse pe mai multe niveluri și combinate. Proiectul va aduce în Iași 100.000 mp de birouri clasa A și 2.500 apartamente moderne. De asemenea, ansamblul include și un hotel de 4 stele cu facilități de conferință și săli de fitness (1.500 mp), spaţii de retail şi servicii (11.700 mp), o clinică medicală privată (1.500 mp), zone verzi cu circulaţii pietonale şi spaţii de recreere (49% din amplasament), spaţii de joacă (3.500 mp) şi o grădiniţă privată (1.500 mp).

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Descoperă LAPIS Residence - un ansamblu rezidențial de top

Editor al publicației APIX.ro, lucrează în presă din anul 2005. De-a lungul timpului, a colaborat cu instituții de presă centrale și locale.

Articole din categoria Utile

To Top