Connect with us

Două iazuri vor fi amenajate în județ: schi nautic, plimbări cu barca, scufundări și pescuit sportiv

sport schi nautic

Local

Două iazuri vor fi amenajate în județ: schi nautic, plimbări cu barca, scufundări și pescuit sportiv

Firma ieșeană Total Stone Solutions SRL va amenaja două iazuri de agrement în extravilanul comunei Hălăucești, potrivit unei documentații consultate de APIX.ro. În același timp, investitorul va valorifica nisipul și pietrișul rezultat din implementarea proiectului.

Potrivit sursei citate, valoarea investiției se va ridica la circa un milion de lei. Cele două iazuri vor avea o suprafață a luciului de apă de 85.000 mp (Prod Nautic 1) și, respectiv, 87.000 mp (Prod Nautic 2). În total, firma are drept de folosință (contract de comodat) pentru o suprafață de 175.600 mp.

iazuri propuse halaucesti
Amplasamentul investiției – accesul este propus pe drumuri sătești și agricole din zonă, care fac legătura cu drumuri județene

„Pe terenul cu drept de folosința către beneficiar, se dorește să se realizeze două iazuri de agrement, cu valorificarea nisipului și pietrișului rezultat din amenajarea cuvetelor iazurilor. Necesitatea investiției derivă și din nevoia de a dezvolta o activitate economică, cu impact pozitiv asupra zonei, având în vedere că zona este slab dezvoltată din punct de vedere economic”, se precizează într-un memoriu de prezentare a investiției.

Proiectul va fi implementat pe malul drept al râului Siret, la circa 2,3 km de cursul de apă. „Folosința actuală a terenului este arabil (suprafața 5.871 mp) și ape stătătoare (suprafață 230.000 mp)”, se mai arată în documentul citat.

În ceea ce privește agregatele minerale, din amenajarea cuvetei primului iaz va rezulta un volum de material de 810.536 metri cubi (3% va fi sol vegetal), iar, în cazul celuilalt iaz, alți 941.803 metri cubi (2% sol vegetal). Cantitățile de nisip și pietriș vor fi valorificate, iar solul vegetal va fi utilizat la amenajarea terenului din incintă de pe conturul iazurilor (zonele de protecție față de terenurile vecine și zona dintre iazuri), la amenajarea taluzurilor iazurilor și înierbarea acestora până la cota luciului de apă.

„La data elaborării prezentului studiu, pe amplasamentul pe care se proiectează investiția propusă, există anumite suprafețe ocupate de ape, cu adâncime variabilă, ce au avut ca scop adăparea animalelor aduse anterior la păscut pe amplasament”, se precizează în document.

Cum vor fi valorificate iazurile

  • Pentru valorificarea luciului de apă vor fi organizate servicii specifice pentru organizarea și desfășurarea activităților sportive de tipul schi nautic, surfing, plimbări cu barca, scufundări, competiții sportive și antrenament pentru caiac-canoe, activități pentru care amenajările și construcțiile propuse pe malul lacului vor fi dotate, aprovizionate și asigurate cu personal tehnico-administrativ de specialitate – cel puțin așa susține investitorul în memoriu.

Ce dotări va avea zona de agrement:

  • Pontoane din lemn (construcții provizorii);
  • Echipamente pentru sporturi nautice (bărci cu vâsle, bărci cu motor, schi-jeturi, caiace, canoe etc.)
  • Zonă de picnic amenajată corespunzător cu: vetre de foc pentru grătar; mese, bănci, scaune etc. și coșuri de gunoi
  • Dotări pentru gestiunea deșeurilor
  • umbrele din material lemnos fără fundație și șezlonguri din lemn pentru relaxare, amplasate pe malul lacurilor
  • container administrativ fără fundație

„Conceptul propus de titular este de agrement în aer liber cu posibilitate de practicare a sporturilor nautice și petrecere a timpului liber în natură. Astfel, se dorește menținerea amplasamentului cât mai aproape de condițiile naturale, cu dotări minime și intervenții minime asupra terenului. Clienții vor petrece timp liber în natură, într-un spațiu cât mai natural, cu intervenții umane minime. Luciul de apă permite desfășurarea activităților specifice – practicarea sporturilor nautice”, potrivit memoriului de prezentare a investiției.

În perspectivă, investitorul spune că activitățile vor putea fi extinse pentru practicarea pescuitului sportiv sau recreativ, urmând ca iazurile să fie populate cu specii de pești autohtone.

Articole din categoria Local

To Top