Proiecte publice
Fostul sediu al chesturii din centrul Iașului va deveni „Casa muzeelor”
Monumentul istoric din str. Vasile Alecsandri, ce a adăpostit sediul fostei chesturi, va găzdui obiecte de patrimoniu. Clădirea a fost obținută de instanță de Consiliul Județean (CJ) pe vremea fostului președinte Constantin Simirad, intenția inițială fiind ca imobilul să devină noul sediu al CJ. Ulterior, pe vremea lui Cristian Adomniței, liberalul a vorbit despre posibilitatea ca fosta chestură să găzduiască sediul unei instituții europene sau o reprezentanță a UE.
În prezent, noul șef Maricel Popa vrea o „casă a muzeelor”. „Prin acest concept, vechea construcție va redeveni un edificiu cu o remarcabilă unitate stilistică a tuturor elementelor: volume, fațade, raportul plin-gol, decorație interioară și exterioară, ceea ce va permite completarea muzeelor existente și cu păstrarea intactă a conceptului inițial, acela de lucrări de consolidare, restaurare, refuncționalizare și mansardare clădire monument istoric”, spun oficialii CJ.
În ultimul timp, autoritățile locale și județene au arătat un apetit pentru înființarea de muzee. Primăria Iași a înființat Muzeul Municipal și, în viitor, vrea să transforme clădirea Callimachi din Cuza Vodă în Muzeul Centenarului. Ambele unități nu au încă un patrimoniu clar definit și nici nu au trecut prin etapele necesare pentru a deveni muzee, proces ce se poate întinde pe cel puțin trei ani.
Revenind la fostul sediu al chesturii, cel mai probabil, activitatea de muzeu va fi una temporară (cinci ani), în condițiile în care există posibilitatea ca administrația județeană să acceseze fonduri europene pentru reabilitare. Lucrările la monument sunt în plină desfășurare și se apropie de finalizare, intenția CJ fiind să deconteze din surse europene banii alocați de bugetul județean (peste 16 milioane lei).
„Casa muzeelor” ar urma să cuprindă Muzeul Junimii, camere dedicate prieteniei Eminescu-Micle-Creangă, spații dedicate revistei Convorbiri Literare, spații dedicate revistei Viața Românească, un spațiu dedicat perioadei pașoptiste, o zonă dedicată Pogromului, o zonă dedicată literaturii române din Basarabia, expoziții cu artizanatul din Moldova (broderii, prelucrarea lemnului, țesătorii etc.) și ateliere de restaurare pentru diverse categorii de obiecte (lemn, metal, țesături ș.a.).
Lucrările la monumentul istoric din str. Vasile Alecsandri au demarat în 2012 și până în 2015 au fost executate consolidări și, parțial, reabilitarea instalațiilor. Ulterior, lucrările au fost sistate. În 2017, documentațiile au fost revizuite, iar lucrările au repornit.