Investiții private
FOTO Păcurari: Un nou centru medical va fi construit, în zona Kaufland – 7 niveluri
O nouă clinică medicală va fi construită în Păcurari, lângă Kaufland. Proiectul de Plan Urbanistic Zonal (PUZ) este în faza de consultare publică, iar pe 9 februarie va avea loc o dezbatere la Primărie.
Investitorul este firma Sante 2000 SRL, companie care a declarat zero angajați în anul 2020 și a avut o cifră de afaceri de circa 300.000 lei cu un profit de 210.000 lei.
Regimul de înălțime a fost stabilit S1+S2+S3+P+3E, în total 7 niveluri. Potrivit proiectului de PUZ, cele trei niveluri subterane vor avea funcțiunea de parcaje. Imobilul care va fi construit va ocupa nu mai puțin de 70% din suprafața terenului, respectiv aproape 340 mp în condițiile unei suprafețe desfășurate de peste 3.000 mp (coeficientul de utilizare a terenului este propus la 4).
Potrivit bilanțului teritorial, pe 100 mp vor fi realizate circulații, iar spațiile verzi vor ocupa o suprafață similară.






