Investiții private
Bloc contestat în Galata: vecinii reclamă aglomerația și pierderea luminii
Un proiect de construire a unui bloc pe strada Vasile Urechia nr. 21 din Iași este contestat de vecini, care reclamă riscul aglomerării zonei, afectarea intimității și reducerea luminii naturale în locuințe. Beneficiarul și proiectantul susțin că investiția poate fi integrată în zonă și susțin că, după consultarea publică, propunerea a fost redusă cu un etaj. Investiția a ajuns în fază avansată: primăria a publicat proiectul de hotărâre pentru aprobarea documentației urbanistice în Consiliul Local. Cel mai devreme, proiectul ar putea ajunge în plen la finalul lunii octombrie.
Planul urbanistic zonal vizează un teren de circa 554 mp și o clădire cu funcțiuni mixte și locuințe colective. Varianta actuală prevede demisol, parter și trei etaje, cu o înălțime maximă de 16,5 metri. Procentul de ocupare a terenului este de maximum 40%, iar coeficientul de utilizare este 2.

În sesizările anexate raportului de consultare publică, locuitorii descriu o zonă de case, cu infrastructură insuficientă pentru un nou bloc. Ei susțin că locatarii unui imobil construit anterior de același dezvoltator parchează pe trotuare și în dreptul porților, blocând accesul pietonal și auto. Unii vecini afirmă că vibrațiile utilajelor folosite la șantierul anterior le-au afectat pereții locuinței.
„Vă rugăm să nu permiteți transformarea unei zone de case într-o zonă suprasaturată, fără infrastructură adecvată”, solicită semnatarii, pe listă celor care contestă proiectul fiind cel puțin 20 de persoane.
Un proprietar din blocul învecinat arată că toate camerele principale ale apartamentului său sunt orientate spre terenul investiției. Acesta cere verificarea efectelor asupra însoririi, intimității, parcărilor și accesului la instalațiile comune, precum și respingerea documentației dacă impactul nu este suficient clarificat.
În replică inițiatorii susțin că zona cuprinde atât case, cât și blocuri și funcțiuni medicale, balneare ori de servicii. Ei invocă reducerea regimului de înălțime de la patru la trei etaje și un studiu de însorire realizat pentru volumul maxim propus, la solstițiul de iarnă. Potrivit răspunsului, studiul indică umbriri parțiale ale blocului vecin, dar o durată minimă de însorire de două ore și 15 minute, peste pragul de o oră și jumătate utilizat în analiză.
Beneficiarul susține că parcările și manevrele auto vor fi asigurate în interiorul proprietății, iar parcarea neregulamentară existentă pe stradă ține de autorități. Numărul exact al parcajelor, configurația ferestrelor și protejarea intimității vor fi detaliate la autorizare. Unele estimări arată un număr de cel puțin 12 apartamente.






