Connect with us

FOTO Primele schițe cu tronsonul din autostrada A7 care va tranzita județul Iași: licitația va fi lansată până la finalul lunii iulie

Trafic

FOTO Primele schițe cu tronsonul din autostrada A7 care va tranzita județul Iași: licitația va fi lansată până la finalul lunii iulie

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a finalizat documentația tehnică pentru lansarea licitației de execuție în cazul tronsonului Bacău – Pașcani, sector care are circa 80 km, iar 30 km sunt pe teritoriul județului Iași.

În prezent, până pe 21 iulie, documentația va fi verificată de autoritatea națională de achiziții publice și, ulterior, va putea fi publicat anunțul de licitație. Valoarea estimată a lucrărilor ajunge la aproape 6 miliarde de lei, iar banii vor fi asigurați din PNRR și de către guvern. În județul Iași, autostrada trece pe raza a cinci localități: Mircești, Hălăucești, Mogoșești-Siret, Stolniceni-Prăjescu și Pașcani.

Procedura va fi lansată pe loturi, astfel încât să se poată lucra simultan pe tot traseul autostrăzii, porțiunile fiind:

  • Lotul 1 (km 0+000 – km 30+300), între UAT Săucești [BC] și Trifești [NT], cu lungimea de 30,300 km
  • Lotul 2 (km 30+300 – km 49+299), între Trifești [NT] și Gherăești [NT], cu lungimea de 18,999 km.
  • Lotul 3 (km 49+299 – km 77+393.7) , între Mircești [IS] și Pașcani [IS], cu lungimea de 28,095 km

O altă veste importantă: Agenția pentru Protecția Mediului (APM) a anunțat că dezbaterea publică privind tronsonul Leghin – Moțca, parte din autostrada A8, va avea loc pe 24 august la sediul Primăriei Moțca. Ulterior, va putea fi emis acordul de mediu, iar CNAIR poate lansa licitația de execuție.

Galerie foto – imagini făcute public de către CNAIR:

Care e traseul autostrăzii pe raza județului Iași

  • Are o dezvoltare preponderent Sud – Nord. La km 50+070 intersectează DJ208. Pe sectorul cuprins între km 54+000 – km 57+000 ocolește pe la Vest localitatea Hălăucești, urmând ca spre final, între km 60+700 și 61+400 traseul să se încadreze pe un coridor între construcții (case) și pădure. Până la km 65+000 traseul se dezvoltă paralel cu magistrala de cale ferată CF500, la Vest de Localitatea Cozmești. În zona km 68+700 se încadrează pe coridorul dintre Brătești și Stolniceni – Prăjescu. Din zona km 72 traseul ocolește localitatea Sodomeni prin Est și municipiul Pașcani pe la Vest. În zona km 71+300-71+400 traversează viitoarea autostradă A8 (Târgu Neamț – Iași). La km 72+900 intersectează DC111 (Strada Morilor) urmând să se facă descărcarea autostrăzii în DN28A (Strada Moldovei). Din punct de vedere al geometriei în plan, autoastrada pe Lotul 3 este caracterizată de raze de cerc ce se înscriu în valori cuprinse între 1100 m – 4500 m. Viteza de proiectare este de 140 km/h iar nodurile rutiere tip B sunt proiectate la viteză de 60 km/h iar cele tip A sunt proiectate la viteză de 80 km/h.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Editor al publicației APIX.ro, lucrează în presă din anul 2005. De-a lungul timpului, a colaborat cu instituții de presă centrale și locale.

Articole din categoria Trafic

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top