Investiții private
Iași: Stocul de birouri se va dubla în următorii cinci ani
Stocul de birouri din Iaşi, care numără în prezent 280.000 mp de birouri, se va dubla în următorii cinci ani, ceea ce va duce şi la dublarea numărului de angajaţi din clădirile moderne de birouri, în special în IT şi outsourcing, este de părere Dan Zaharia, consultant în cadrul companiei de imobiliare Extind, specializată în închirierea de birouri în oraşele secundare, scrie Ziarul Financiar.
„Dacă acum 10-15 ani, cei mai mari angajatori (din Iaşi – n. red.) erau call centerele, acum cei mai mari sunt cei de la Continental, în zona de servicii“, a spus Dan Zaharia la emisiune online de business ZF Live.
Producătorul german de componente auto Continental are la Iaşi un centru de cercetare-dezvoltare, unde lucrează circa 2.000 de oameni, potrivit celor mai recente date. Compania nu are producţie în Iaşi, cele şapte fabrici ale sale regăsindu-se în Transilvania şi Banat. Pe lângă centrul de servicii de la Iaşi, Continental mai are unul şi la Timişoara.
În oraşul din Moldova s-au evidenţiat trei jucători mari în sectorul de birouri, şi anume Iulius Group – dezvoltatorul birourilor de lângă mallul Palas, Prime Kapital – care lucrează la proiectul Silk District, şi Tester Group – care are un portofoliu de 30.000 de metri pătraţi de spaţii pentru corporatişti.