Connect with us

Iașul cere de la guvern Gara Internațională: ar putea deveni sediu al Bibliotecii județene

cladire gara internationala

Proiecte publice

Iașul cere de la guvern Gara Internațională: ar putea deveni sediu al Bibliotecii județene

Consiliul Județean (CJ) Iași va solicita de la Ministerul Transporturilor preluarea clădirii Gării Internaționale cu intenția de a amenaja un sediu pentru Biblioteca Județeană „Gh. Asachi”. Instituția de cultură nu mai are un sediu adecvat de 15 ani după ce, anterior, a funcționat timp de 50 de ani în incinta Palatului Culturii.

În prezent, Biblioteca are sediul în diverse spații din complexul Ștefan cel Mare, loc impropriu pentru desfășurarea activității. Inițial, CJ avea în plan să mute Biblioteca în capăt CUG, la Centrul Expozițional Moldova, imobil lăsat de izbeliște de administrația județeană. Clădirea Gării Internaționale nu mai este utilizată de CFR, dar în in incintă desfășoară activități câțiva angajați.

schita amplasament gara internationala iasi
Clădirea este bine poziționată în raport cu centrul Iașului

La acest moment, clădirea Gării Internaționale este în domeniul public al Statului și în administrarea Ministerului Transporturilor. Pentru a putea prelua imobilul, CJ Iași are nevoie de o hotărâre de guvern în acest sens. Clădirea dispune de un teren cu o suprafață de circa 4.500 mp. Potrivit CJ, imobilul a fost dat în exploatare în 1954 și are o suprafață desfășurată de 3.000 mp, fiind dispus pe 3 niveluri (parter + 2 etaje).

Într-un raport, șefii CJ arată că au fost efectuate și alte demersuri pentru identificarea unui nou sediu pentru Biblioteca judeațeană, dar acestea nu au fost încununate de succes. Încercarea CJ de a prelua clădirea Gării Internaționale vine într-un moment în care CFR are în pregătire un proiect care vizează reabilitarea căii ferate Roman – Iași – Ungheni. În această investiție sunt incluse și lucrări pentru demolarea sau modernizarea de gări.

Primul pas în procesul de preluare a clădirii va fi făcut săptămâna viitoare: consilierii județeni vor adopta o hotărâre prin care va fi solicitat în mod oficial bunul. În aceeași ședință, plenul CJ va da undă verde ca guvernul să preia două proprietăți din zona Aeroportului pentru deservirea Unității speciale de aviație.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Articole din categoria Proiecte publice

To Top