Connect with us

Iașul, pe locul 11 în țară după numărul de autovehicule înmatriculate

Cele mai multe mașini din județ: peste 30.000 de Dacii

Trafic

Iașul, pe locul 11 în țară după numărul de autovehicule înmatriculate

Autoritățile locale dau, deseori, vina pe creșterea numărului de mașini în ceea ce privește problemele de trafic din oraș. Apix.ro a analizat cifrele pe anul 2018 cu referire la parcul auto național și am avut surpriza să constatăm că, în județul Iași, sunt înmatriculate mai puține autovehicule înmatriculate față de București, Timiș, Cluj, Constanța, Prahova, Argeș, Brașov, Bihor, Dolj și Suceava. Asta în condițiile în care județul Iași are un număr de locuitori mai mare decât multe dintre județele enumerate.

Astfel, județul Iași este abia pe locul 11 după numărul de autovehicule înmatriculate, datele prelucrate de către apix.ro fiind actualizate la 31 decembrie 2018.

În total, în România sunt circa 8,2 milioane de autovehicule înmatriculate. Dintre acestea, 2,7% sunt din județul Iași: 220.067 autovehicule la un număr total de aproape 800.000 de locuitori (conform ultimelor date INS). Media pe locuitor este mult sub cea europeană.

Vă prezentăm top 15 județe după numărul de autovehicule înmatriculate:

Câteva informații suplimentare referitoare la parcul auto din județul Iași:

  • top 3 autoturisme în județ: Dacia (20.549), Volkswagen Golf (11.044) și Dacia Logan (11.935)
  • 51% dintre mașinile înmnatricuate sunt pe benzină, iar aproape 49% sunt pe motorină
  • doar 23 de mașini electrice sunt înmatriculate în județul Iași. Spre diferență, în București sunt 907, în Cluj sunt 96, iar în Timiș 59
  • pe străzile Iașului circulă 3 autoturisme marca Ferrari (F 430 – 2, California – 1) și 4 Rolls Royce

Zilele trecute, ne-a atras atenția o postare a deputatului Marius Bodea (PNL) pe Facebook. Pe scurt, el afirma că ieșenii stau blocați în trafic din cauză că lipsește infrastructura rutieră adecvată, nu pentru că sunt prea multe mașini în Iași. „Un studiu prezentat de Comisia Europeană arată că suntem pe ultimul loc în UE, avem cele mai puține autoturisme la mia de locuitori”, spunea Marius Bodea.

„Problema la Iași nu se rezolvă jignind ieșenii că și-au luat mașini, ci rezolvând: problema transportului în comun, amenajarea corectă a pistelor de biciclete,transportul școlar civilizat și în siguranță și abordând lucrări mari de investiții în infrastructură”, mai adăuga liberalul.

Evident, postarea lui Bodea are un caracter politic, el fiind unul dintre contracandidații actualului primar Mihai Chirica la alegerile de anul viitor. Dar, cifrele confirmă faptul că în alte județe din țară numărul de autovehicule înmatriculate este mai mare decât cel de la Iași.

În afara punerii în funcțiune a străzii Splai Bahlui mal drept (tronsonul Podul de Piatră – Podu Roș), Primăria nu prea a oferit, în ultimii 3-4 ani, soluții noi pentru traficul din oraș.

Podurile peste calea ferată, legături supraterane sau subterane între diverse zone, crearea unei alternative între Copou și Păcurari (pe actualele străzi Dealul Zorilor – Viticultori – Sadoveanu, asta pentru a nu mai aminti faptul că str. Ion Nistor, din aceeași zonă, este de pământ) și, de ce nu, legarea cartierului Galata de drumul european prin șes Bahlui. Evident, lista poate continua inclusiv cu proiecte gen park & ride sau alte inițiative care doar sunt amintite, periodic, dar pentru implementarea lor se fac pași mărunți sau deloc.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Descoperă LAPIS Residence - un ansamblu rezidențial de top

Articole din categoria Trafic

To Top