Local
În ultimele 4 luni la Iași nu a fost aprobat niciun plan urbanistic zonal
Consiliul Local (CL) se va reuni la sfârșitul acestei săptămâni în prima ședință ordinară din acest an. Pe ordinea de zi nu a fost inclus vreun plan urbanistic zonal (PUZ) – ultimele astfel de hotărâri au fost adoptate pe 24 septembrie 2020, înainte de alegerile locale.
De atunci au fost organizate cinci ședințe de CL, iar cea de vineri este a șasea. Șase ședințe în care niciun PUZ nu a fost supus aprobării. Nici pe masa actualei Comisii de urbanism a CL nu au ajuns încă planuri urbanistice, deși acest for s-a reunit deja de câteva ori în noul mandat.
Singurele PUZ-uri, 32 la număr, au fost – probabil – dezbătute în Comisia tehnică a Primăriei, formată din arhitecți. Zilele trecute a fost publicată o ordine de zi a unei ședințe a acestei Comisii, dar, până acum, Primăria nu a făcut public și rezoluțiile adoptate.
Cert este că, de 4 luni, există un blocaj la nivelul urbanismului ieșean – este cea mai lungă perioadă, din ultimii ani, în care nu au fost aprobate planuri urbanistice. Acest lucru duce la întârzieri majore pentru investitori sau persoane particulare care vor să implementeze proiecte imobiliare sau, respectiv, să-și ridice o casă.
O altă problemă este lipsa viceprimarilor – componența actuală a plenului CL nu a permis deocamdată ca partidele interesate să ajungă la un acord politic. Și în acest caz este vorba despre cea mai lungă perioadă în care Iașul nu are viceprimari.