Connect with us

În zona Arcu vor fi construite blocuri cu 5 etaje cu parcări în sistem „multipark”

Sursă foto: 7iasi.ro

Investiții private

În zona Arcu vor fi construite blocuri cu 5 etaje cu parcări în sistem „multipark”

Două companii care, inițial, au fost în conflict și-au unit forțele și vor construi blocuri cu 5 etaje în zona Arcu, la doi pași de intersecția cu str. Gării, în dreptul stației de tramvai (în spate la fosta sală Voința). Blocurile vor putea găzdui până la un număr de 100 de apartamente.

Conflictul dintre Zinan Investment și Afer a ajuns chiar și în instanță, iar Afer (firmă de panificație) a obținut anularea planurilor inițiale de construire ale basarabenilor de la Zinan. Ulterior, cele două firme au bătut palma, iar acum construiesc împreună: proiectul urbanistic este în faza de consultare publică.

Amplasamentul investiției de cele două firme

Potrivit bilanțului teritorial propus în proiectul de PUZ, blocurile vor ocupa aproape 1.400 mp (cca 40% din totalul suprafeței). Pentru cele două construcții, regimul de înălțime stabilit este subsol, parter, 4 etaje și un alt cincilea etaj retras. Suprafața totală a terenului este de aproape 3.800 mp.

O schiță a mobilării urbane: blocurile noi sunt cele cu portocaliu. Cu albastru este evidențiată o clădire care încă nu există (o clinică medicală), iar cu roz este fosta sală Voința.

În ceea ce privește parcările, sunt prevăzute 25 de locuri la nivelul solului, iar alte 66 în sistem „multipark”. În context, amintim că numeroase proiecte imobiliare implementate la Iași aveau prevăzute astfel de facilități („parcări multipark”), dar niciodată nu au fost realizate: în legislatura trecută, la un moment dat, chiar a existat o cutumă la nivelul Comisiei de urbanism ca orice proiect care propune o astfel de soluție să fie respins.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Articole din categoria Investiții private

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top