Connect with us

Licitația pentru reabilitarea Colegiului Pedagogic a fost contestată de câștigătorul inițial al contractului

colegiul pedagogic iasi

Proiecte publice

Licitația pentru reabilitarea Colegiului Pedagogic a fost contestată de câștigătorul inițial al contractului

Demarată în luna martie 2023, pe fondul unor proteste ale elevilor, părinților și profesorilor de la Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu”, licitația pentru reabilitarea clădirii monument istoric în care funcționează unitatea de învățământ încă nu este finalizată.

Ofertele la procedură au fost deschise în luna mai 2023 și, inițial, în luna iulie, Primăria era pe punctul de a semna contractul cu Iasicon, după ce restul ofertelor fuseseră, inițial, declarate neconforme din punct de vedere tehnic – ceilalți trei ofertanți au fost Conest și două asocieri conduse de Grup Construcții Est și, respectiv, Katar Conneg.

Însă, în luna august, Primăria a făcut o reevaluare a ofertelor și, surpriză, de data aceasta, toate ofertele au fost conforme: Grup Construcții Est a fost declarată câștigătoare, iar Iasicon a căzut pe poziția a treia după ce, la evaluarea inițială, în clasamentul intermediar, se clasase pe locul 1.

Acest lucru contestă Iasicon: faptul că Primăria a făcut o reevaluare fără a justifica o astfel de decizie, în condițiile în care legea prevede anumiți pași procedurali. O altă problemă ridicată de Iasicon a fost că firma nu a fost lăsată să fotocopieze dosarul de licitație și nici nu l-a putut consulta în integralitate.

„Având în vedere că, aşa cum precizează legislaţia specifică în vigoare, pe parcursul unei proceduri de achiziţie, Comisia de evaluare poate cere de la ofertanţi clarificări şi poate face reevaluări ale documentaţiilor depuse, totul cu scopul de asumare eficientă şi legală a cheltuielilor fondurilor publice. Contestația celor de la Iasicon îsi va urma cursul, Consiliul Naţional de Soluţionare a contestaţiilor va studia întreaga procedura şi se va pronunța cu privire la deciziile adoptate de Comisia de evaluare”, se arată într-un răspuns al Primăriei.

Primăria Iași a desemnat câștigătoare firma Grup Construcții Est după ce aceasta a licitat suma de 53,3 milioane lei, fără TVA, cu circa 13 milioane lei mai puțin decât estimarea municipalității ieșene.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Editor al publicației APIX.ro, lucrează în presă din anul 2005. De-a lungul timpului, a colaborat cu instituții de presă centrale și locale.

Articole din categoria Proiecte publice

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top