Connect with us

Listă: care sunt străzile pe care Primăria susține că le va moderniza?

Local

Listă: care sunt străzile pe care Primăria susține că le va moderniza?

Primăria Iași spune că are în derulare un „amplu” program pentru modernizarea a peste 120 străzi, dar, dintre acestea, la doar puțin peste 30 se lucrează efectiv, în condițiile în care pe raza municipiului Iași sunt în jur de 1.000 de străzi.

Toate cele 32 de străzi aflate în curs de modernizare sunt proiecte în derulare din anii anteriori, iar contractele au o valoare de peste 100 milioane lei. Noutate este semnarea contractului pentru pasajul Socola, parte din pachet, lucrările urmând a fi făcute de către o asociere de firme conduse de Conest, constructorul preferat de Primăria Iași pentru aproape toate proiectele locale de infrastructură.

În prezent, în fază de licitație de execuție, sunt două lucrări importante: reabilitarea pasajului Alexandru cel Bun și un pachet de 9 străzi. În cazul acestor obiective, există posibilitatea de a fi deschise lucrări în acest an. În schimb, în comunicatul trimis de Primărie, sunt enumerate și alte străzi „cu proiecte finalizate și indicatori tehnico-economici aprobați de Consiliul Local (HCL 480 / 2022); lucrările vor începe din anul 2023”. Probleme este că Primăria nu a lansat încă o licitație de lucrări în cazul acestora astfel că este foarte puțin probabil ca proiectele să demareze în acest an.

  • Primăria vorbește despre un „amplu” program de modernizare dar, în fapt, străzile aflate în lucru reprezintă mai puțin de 4% din totalul străzilor din municipiu. Chiar dacă ne raportăm și la numărul total de străzi vehiculate de Primărie („peste 120”), unele cu proiecte vechi de ani buni, procentul ar ajunge undeva la 12%

APIX.ro prezintă, mai jos, listele trimise de Primăria cu privire la stadiul proiectelor de refacere a infrastructurii rutiere [comunicat integral]

Primăria Municipiului Iași susține un amplu program al municipalității de modernizare a infrastructurii rutiere și pietonale, precum și de reparații ale străzilor și trotuarelor. În acest program sunt incluse, în diverse stadii (contracte de lucrări în derulare, proiectate, în curs sau propuse pentru proiectare) peste 120 de străzi din toate zonele orașului. La acestea se adaugă câteva zeci de străzi aflate în programul de reparații curente susținut în această primăvară de Citadin SA.

În rezumat, programul de investiții se prezintă astfel:

  • Primăria Municipiului Iași are încheiate contracte de lucrări, care sunt în derulare, pentru 31 de străzi în valoare totală de circa 73 de milioane de lei. La acestea se adaugă modernizarea pasajului Socola, cu o valoare de circa 50 de milioane de lei.
  • Lucrările pentru încă 8 străzi, cu o valoare de circa 11 milioane de lei, sunt în curs de atribuire.
  • Astfel, în perioada următoare vor exista contracte în derulare în valoare de aproape 135 de milioane de lei pentru 39 de străzi și pasajul Socola.
  • Lucrările la alte 14 străzi, cu o valoare totală de circa 26 de milioane de lei, au proiecte finalizate și indicatori tehnico-economici aprobați de Consiliul Local. Lucrările vor începe din anul 2023.
  • Lucrările la nu mai puțin de 45 de străzi sunt în curs de proiectare. Urmează aprobarea proiectelor și a indicatorilor tehnico-economici în Consiliul Local, identificarea finanțării și organizarea licitațiilor pentru lucrări.
  • Peste 15 străzi sunt propuse pentru proiectare, dar lista este actualizată în permanență, în funcție de solicitările ieșenilor.
  • La acestea se adaugă un contract în derulare pentru modernizarea trotuarelor și aleilor pietonale pe o suprafață totală de 100.000 de metri pătrați. Programul de modernizare se desfășoară în perioada 2022 – 2024 și este executat de Symmetrica SRL Suceava, pentru o sumă de 27.616.463,51 lei.

Iată lista străzilor incluse în programul de modernizare a infrastructurii rutiere, precum și stadiul acestora

1. Investiții în derulare:

  • șoseaua Bucium

contract semnat cu Conest SA: 22.022.406,96 lei

  • modernizarea pasajului Socola

contract atribuit către asocierea Conest SA – Arcada Company SA: 51.871.522,94 lei (prevederea procedurii de achiziție)

  • șoseaua Varianta Rediu
  • strada Lupiței
  • strada Albineț
  • strada Hotin

lucrări executate de asocierea Concret Drum SRL – Alpenside SRL: 10.551.141,82 lei

  • aleea Copou
  • strada Theodor Văscăuțeanu
  • strada Titu Maiorescu
  • strada Doctor Victor Babeș
  • strada Nicolae Istrati
  • strada Turcu
  • strada Ion Roată
  • șoseaua Munteni

lucrări executate de asocierea Concret Drum SRL – Alpenside SRL: 9.594.696,67 lei

  • strada Viticultori
  • strada I. I. Mironescu
  • strada Luca Arbore
  • strada Roşcani
  • strada Ţicăul de Jos
  • strada Șt. O. Iosif
  • strada Dochia
  • strada Timpului
  • supralărgirea bulevardului Tudor Vladimirescu

lucrări executate de asocierea Alpenside SRL – Concret Drum SRL: 20.811.167,49 lei

  • strada Dr. Nicolae Vicol
  • strada George Coșbuc
  • strada Alexandru Vlahuță
  • strada Dumitrașcu Cantacuzino
  • strada Simion Bărnuțiu
  • stradela Sofia Nădejde

lucrări executate de asocierea Concret Drum SRL – Alpenside SRL: 9.594.696,67 lei

  • strada Orientului
  • strada Romană și acces scuar
  • strada Prof. I. Simionescu și acces scuar

lucrări incluse în proiectul „Oază de verdeață în cartierul nostru”

2. Lucrări scoase la licitație și în curs de atribuire; lucrările vor începe în anul 2023:

  • fundac Strugurilor
  • strada Poienilor
  • strada Gloriei
  • strada Alba lulia
  • strada Bucovinei
  • strada Călugăreni
  • strada Podoleanu
  • strada Teascului

prevederea financiară a licitației: 10.859.884,08 lei

3. Străzi cu proiecte finalizate și indicatori tehnico-economici aprobați de Consiliul Local (HCL 480 / 2022); lucrările vor începe din anul 2023:

  • strada Fermei – 3.284.429,06 lei            
  • strada Eugen Stătescu – 2.000.477,52 lei                   
  • strada Fântânilor – 1.455.468,097 lei                
  • strada Spital Pașcanu – 2.540.594,64 lei                    
  • strada Prof. Petre Cujbă – 2.359.865,48 lei                           
  • strada Islaz – 1.658.342,977 lei                        
  • strada Șipoțel – 1.819.126,38 lei
  • strada Mocanului – 1.157.292,77 lei                 
  • strada Ursulea – 1.668.394,320 lei                             
  • strada Ștefan Dimitrescu – 1.337.333,98 lei
  • strada Prof. Nicolae Bucur – 2.243.135,20 lei
  • strada Valea Adâncă – 2.761.936,89 lei
  • fundac Olari – 1.035.555,92 lei              
  • crearea unei benzi suplimentare de circulație pe direcția șoseaua Arcu – strada Păcurari, adiacentă Pasajului Octav Băncilă

4. Străzi în curs de proiectare; urmează aprobarea în Consiliul Local, identificarea finanțării și organizarea licitației pentru lucrări:

Lotul 1:

  • șoseaua Ștefan cel Mare și Sfânt
  • bulevardul Poitiers
  • strada Al. O. Teodoreanu
  • strada Galbeni
  • strada Arapului
  • strada Bularga
  • strada Roadelor
  • strada Zlataust
  • strada Popăuți
  • strada Dr. Alexandrina Miron Tănăsescu
  • strada Voinești
  • stradela Plopii fără Soț
  • fundacul Plopii fără Soț
  • strada Peneș Curcanul
  • strada Azilului
  • strada Aurora
  • strada Marginii (tronsonul nemodernizat)
  • trecătoarea Vișan
  • strada Pompei
  • strada Banat

Lotul 2:

  • strada Grigore T. Popa
  • strada Gălățeanu
  • strada Eudoxiu Hurmuzaki
  • strada Dealul Zorilor
  • strada Prof. Emil Honoriu (tronsonul nemodernizat)
  • strada Friederick (tronsonul nemodernizat)
  • strada Fagului (tronsonul nemodernizat)
  • strada Poligon
  • strada Petre Jitaru
  • strada Prof. Haralambie Vasiliu
  • strada Prof. Agricola Cardaș
  • strada Ciprian Porumbescu
  • strada Mihail Cornea
  • strada Fortus
  • strada Iancu Flondor
  • strada Caprelor
  • strada Dezrobirii
  • strada Crivăț
  • strada Miron Costin
  • strada Neculai Zamfirescu
  • strada Iftimie Bârleanu
  • stradela Iftimie Bârleanu
  • stradela Valea Adâncă
  • crearea unei benzi suplimentare pe aleea Mihail Sadoveanu

Lotul 3:

  • strada Aeroportului (tronsonul de lângă unitatea militară)

5. Străzi pentru care a fost finalizată licitația pentru proiectare; urmează semnarea contractului și proiectarea:

  • strada Camil Ressu
  • strada Podișului      
  • strada Văleni
  • stradela Văleni       
  • strada Viorelelor     
  • trecătoarea Fântânilor       

6. Străzi propuse pentru proiectare în anul 2023:

  • strada Rampei        
  • fundac Păcureț       
  • strada Păcureț       
  • strada Rediu
  • stradela Rediu        
  • strada Movilă Păcureț       
  • strada Cazaban      
  • legătura între strada Hlincea și Ciurea (prin spatele Fortus)  
  • supralărgirea bulevardului C. A. Rosetti, pentru crearea unei legături cu Spitalul Regional de Urgență       

7. Alte străzi propuse pentru proiectare; este verificat statutul juridic:

  • aleea Plopii fără Soț
  • strada Constantin Pop      
  • strada Oțelăriei       
  • fundac Oțelăriei      
  • strada C. G. Bedreag        
  • strada Gheorghe Ivănescu
  • strada Nicolae Grigorescu
  • strada Constantin Brâncuși

[P] Apartamente de vânzare și închiriat pe evo-imobiliare.ro

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Articole din categoria Local

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top