Connect with us

Lucrări suplimentare la Casa Berthelot: costurile cresc cu 50%

Repere istorice

Lucrări suplimentare la Casa Berthelot: costurile cresc cu 50%

O lucrare în curs a Primăriei este afectată de unele aspecte suplimentare identificate în desfășurarea proiectului, astfel că reabilitarea Casei Berthelot este cu 50% mai scumpă față de devizul făcut acum câțiva ani. Monumentul istoric beneficiază de finanțare guvernamentală și locală.

Costurile de reabilitare au ajuns până la concurența sumei de 10,2 milioane lei (inclusiv TVA), potrivit unui deviz actualizat făcut de proiectant, la comanda Primăriei. Devizul nou va fi aprobat luni de către consilierii locali în ședința lunară.

„Întrucât pe parcursul execuției s-au constatat mai multe probleme ale structurii de rezistență a clădirii cât și la elemenetele decorative și detaliile de arhitectură, aspecte consemnate în notele de constatare întocmite de beneficiar, constructor și proiectant, au fost emise două dispoziții de șantier. Ca urmare este necesară achiziționarea lucrărilor suplimentare”, se arată într-un raport al Primăriei.

Astfel, au fost constatate cel puțin mai multe tipuri de lucrări suplimentare, dintre care amintim: dezafectarea unor lucrări la subsol efectuate de un fost chiriaș, învelitoarea din tablă se va înlocui cu o învelitoare din titan-zinc, executarea unor profile și ornamente, desfacerea unei scări exterioare și refacerea ei (nu avea fundație) și altele.

Intenţia Primăriei este ca monumentul istoric, construit în 1910, să devină muzeu la finalizarea lucrărilor. În perioada comunistă și până recent, casa a fost locuită de chiriași ai municipalității.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Descoperă LAPIS Residence - un ansamblu rezidențial de top

Articole din categoria Repere istorice

Trafic

Tu știi în ce cartier stai?

Facebook

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top