Connect with us

Lucrările la sediul unic pentru Parchete încep anul acesta: a fost lansată licitația

Randare a clădirii din studiul de fezabilitate

Proiecte publice

Lucrările la sediul unic pentru Parchete încep anul acesta: a fost lansată licitația

Compania Națională de Investiții (CNI) a lansat licitația de lucrări pentru noul sediu pentru Parchetele ieșene, valoarea contractului fiind de 64,2 milioane lei, fără TVA. Firmele interesate pot depune oferte cel târziu pe 24 martie.

Amplasamentul pe care se propune realizarea investiției este reprezentat de un teren din intravilanul municipiului Iași, teren cu suprafața 6125 mp din măsurători. Terenul se află în zona Codrescu.

  • În trecut pe amplasament se aflau ruinele fostelor grajduri regale, dar care au fost complet demolate, fiind încă vizibile unele porțiuni de elevații ale fostelor fundații, pardoseli sau porțiuni de frontoane cuprinse în gardul împrejmuitor. După demolarea imobilelor, lotul a fost semi-abandonat o lungă perioadă de timp pînă s-au clarificat aspectele juridice ale proprietății sale, timp în care vegetația sălbatică a pus stâpânire pe o zonă importantă din incintă. Totuși, între arborii prezenți pe amplasament se pot distinge un număr de 11 tei și castani aliniați la strada Sărăriei, aflați într-o stare de decădere biologică evidentă, dar și un exemplar de castan sălbatic aflat în vârful maturității sale, care va fi păstrat și va constitui centrul de greutate al întregii compoziții propuse pe lot. Restul vegetației urmează a fi defrișată complet, întrucât nu prezintă interes biologic sau peisagisticfragment din caietul de sarcini

Terenul a fost pus la dispoziție de către Consiliul Județean Iași și are o valoare de inventar de peste 9,5 milioane lei, acest lucru însemnând că evaluarea actuală a suprafeței ajunge la circa 320 euro/mp.

Amplasamentul investiției

Imobilul va avea un regim cu subsol, parter, și 3 etaje și va găzdui, printre altele: camere de anchetă, camere de recunoaștere din grup, camere pentru corpuri delicte, documentare (centru de presă), birou specialiști antifraudă, birou documente clasificate, spații pentru arhive, spații pentru servere, săli de ședințe și săli de seminarii.

Înălțimea maximă a imobilului ajunge la aproape 20 m, amprenta la sol de circa 1.500 mp, iar suprafața desfășurată la aproape 9.200 mp. Sediul va fi deservit de o parcare cu 38 de locuri. Clădirea va găzdui sediile Parchetelor de pe lângă Judecătorie, Tribunal și Curtea de Apel.

„Prin edificarea unui sediu unic pentru cele trei instituții, se va obține cadrul necesar desfășurării activității unităților de parchet în conditii normale, separarea fluxurilor de acces în imobil cu circulații separate pentru personal, public și arestați, cu evitarea, pe cât posibil, a intersectării acestora,  păstrarea în cele mai bune condiții a actelor și dosarelor aflate în arhiva sau în lucru, cât și asigurarea celorlalte spații necesare”, se precizează în nota de fundamentare a proiectului de hotărâre de guvern, raport consultat de APIX.ro.

Valoarea totală a investiției ajunge la 94,3 milioane lei, din care construcțiile și montajul reprezintă 56,2 milioane lei. Ministerul Dezvoltării, prin Compania Națională de Investiții (CNI), va asigura 91,5 milioane lei din necesarul de finanțare, iar Ministerul Public o sumă de 2,8 milioane lei. Investiția a fost eșalonată pe o perioada de trei ani, cu precizarea că durata de execuție efectivă a fost stabilită la 26 de luni.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Descoperă LAPIS Residence - un ansamblu rezidențial de top

Editor al publicației APIX.ro, lucrează în presă din anul 2005. De-a lungul timpului, a colaborat cu instituții de presă centrale și locale.

Articole din categoria Proiecte publice

To Top