Connect with us

Lucrările la un bloc cu 5 etaje din Ciurchi încep în primăvară

Investiții private

Lucrările la un bloc cu 5 etaje din Ciurchi încep în primăvară

Un nou bloc va răsări în zona Ciurchi pe un teren de numai 658 mp. În ciuda suprafeței mici, investitorul are undă verde de la Primărie pentru un regim de înălțime cu subsol, parter și cinci etaje.

Amplasamentul investiției:

Planul Urbanistic Zonal (PUZ) a fost deja aprobat la sfârșitul lunii noiembrie 2017. Beneficiarii inițiali au fost Cristina și Ionel Budeanu, șefii Coseli. În schimb, autorizația de construire care va fi emisă – cel mai probabil în luna februarie – va fi pe firma Styl Imobil Company, o companie în care a fost implicată Cristiana Budeanu. Din informațiile APIX, în octombrie 2017, aceasta a cedat firma către Gheorghe Nechita, în condițiile în care capitalul social total al agenției imobiliare era de 2,9 milioane lei, Nechita devenind asociat unic.

Potrivit indicatorilor urbanistici, blocul va avea cinci etaje cu o înălțime maximă de 22 metri. Procentul de ocupare a terenului ajunge la 40%, iar coeficientul de utilizare a terenului este egal cu 4. Având în vedere acești indicatori, compania imobiliară poate amenaja câteva zeci de apartamente.

În luna ianuarie 2018, Styl Imobil a primit certificat de urbanism pentru investiție și, având în vedere că PUZ-ul a fost deja aprobat, autorizația de construire ar putea fi emisă în această lună, iar în primăvară ar putea începe lucrările.

[P] Apartamente de vânzare și închiriat pe evo-imobiliare.ro

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Articole din categoria Investiții private

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top