Local
Marius Bodea, senator USR: Radiografia dezastrului. Cu lideri incapabili, Iașul riscă înapoierea pentru încă 10 ani! [P]
An de an, odată stinse ecourile zilei festive de 24 ianuarie, politicienii de la centru dispar la fel de repede cum au venit, iar toate vorbele mari și promisiunile rămân și ele de domeniul trecutului. Politicienii locali ai puterii se simt pentru o zi regi, iar de a doua zi rămân la stadiul care i-a consacrat, de soldați obedienți care „luptă zi de zi pentru proiectele Iașului” doar în comunicate și în social media. După trei ani în care PNL a deținut la nivel local, prin penalii Chirica și Alexe, toate pârghiile puterii, și alți doi ani ani în care, alături de concubinii de la PSD, toate pârghiile puterii centrale, prea puține realizări pot pune pe masă. Însă alte orașe, cu o administrație eficientă, se dezvoltă în ciuda piedicilor birocratice și cu sprijinul acelorași guverne de la care mai-marii ieșeni nu obțin decât praful de pe tobă. Ar obține și ei, poate, dacă ar avea proiecte și chiar s-ar pune pe muncă!
Municipiul Iași continuă să aibă o infrastructură demnă de anii ’80, și nu de secolul 21, investițiile publice sunt mult întârziate și mult încetinite față de cele ale unor orașe de dimensiuni comparabile din Ardeal, iar accesul la finanțări pentru investiții publice mari este extrem de anevoios pentru că nu există proiecte mature, cu toate avizele și cu toți indicatorii obținuți, așa cum au alte orașe din Transilvania.
În continuare, viziunea administrației este ultra provincială: bugetele proprii se consumă pentru salarii și cheltuieli mărunte (denumite bunuri și servicii), iar finanțările europene se limitează la fondurile alocate exclusiv pe pol regional de dezvoltare, fără proiecte individualizate, de mare anvergură, care să fie impuse pe agenda Guvernului.
10 ani s-au dus pe Apa Sâmbetei, fără investiții majore!
În clasamentul polilor de dezvoltare, Iașul se plasează pe locurile 5-6, din cele 7 orașe evaluate. Oradea, Cluj, Timișoara și chiar Constanța sunt peste Iași la nivelul absorbției fondurilor europene, iar valorile acestor orașe sunt de 2-3 ori mai mari.
Clasamentul adevărului este reprezentat însă de absorbția de bani UE/cap de locuitor, iar Iașul este la mijlocul clasamentului național, fiind depășit de orașe mult mai mici. De exemplu, la nivelul lunii ianuarie 2023, Tulcea avea o absorbție de 20.000 de lei/cap de locuitor, iar Iașul doar 11.000 de lei/cap de locuitor
Ce s-a întâmplat la Iași? Este evident că s-au pierdut 10 ani extrem de valoroși, pentru că aici nu s-a făcut niciun proiect major: Filarmonica nu are sală de 25 de ani, Opera nu există, inel de centură nu, extindere a rețelei de transport moderne nu s-a făcut, Sala Polivalentă e veche de 60 de ani și are 2.400 de locuri, stadion există doar pe hârtie, suburbiile sunt rupte de oraș, izolate și dezvoltate haotic, fără facilități urbane, nu s-a construit nicio școală nouă în 32 de ani, iar cele de tradiție, monumente istorice, se autodemolează.
Iașul nu a fost capabil să-și facă nici măcar o nouă rută de acces spre Aeroport, un drum de 2,5-3 km, deși are un nou Terminal, singura investiție notabilă în ultimii 10 ani. Coloanele de mașini spre Aeroport apar în jurnalele de știri naționale și fac acest oraș de râs.
Singurul parc industrial este al unei comune limitrofe, iar Iașul nu a inițiat niciun proiect major de atragere a unor mari investiții economice. PIB-ul local este la 30%-40% în urma Clujului sau Timișoarei, iar statisticile oficiale arată că rata de creștere a PIB în Iași este foarte lentă: locul 19 la nivel național. Asta înseamnă că alte orașe se dezvoltă mai rapid, iar decalajul se mărește.
Legătura dintre investițiile publice și dezvoltarea economică este indisolubilă. Infrastructura mare, viața culturală, facilitățile sociale cresc calitatea vieții, care atrage absolvenți cu înaltă calificare și populație tânără. Investitorii economici vin acolo unde există resursă umană de calitate, iar această resursă se stabilește în orașe cu standarde urbane înalte: cartiere moderne, mobilitate mare, școli bune, mediu curat, evenimente culturale. Iașul pierde la toate capitolele de 10 ani!
Imaginea dezastrului
Orașul a ajuns cel mai poluat din România și printre ultimele din Europa ca noxe și calitate a aerului pentru că are un trafic infernal, specific unei țări din lumea a treia. Să trăiești în Iași înseamnă să înghiți cea mai mare cantitate de otravă dintre toate orașele din România. Traficul are trei cauze majore: infrastructură rutieră depășită de 50 de ani, sistem de transport public depășit de 50 de ani, infrastructură școlară depășită de 50 de ani. 100.000 de ieșeni locuiesc în suburbii și stau 3-4 ore/zi în trafic, dimineața când pleacă la școală cu copiii, și după-amiaza, când se întorc de la serviciu. Nu există niciun proiect de transport modern în suburbii, nu există flote de tramvaie și autobuze, nu există un proiect de metrou, nu există pasaje, nu există o rețea extinsă de linii de tramvai, nu există hub-uri școlare moderne în suburbii, așa cum alte orașe au început să-și construiască.
Iașul nu are PUG nou de 25 de ani. Mafia conduce orașul, vânzând locuințe de proastă calitate unei populații în creștere. Este cel mai sigur mod de a omorî un oraș în 30 de ani. Conducătorii de-acum își vor fi bifat de mult profitul în paradisuri fiscale, iar orașul rămas în urmă va fi de nesuportat: aglomerat, sărăcit.
Singurul avantaj competitiv al Iașului a fost dezvoltarea hub-ului IT, un proiect eminamente privat. Dar riscul Iașului de a pierde acest atu este mare după ce Chișinăul va semna acordul de pre-aderare la Uniunea Europeană. Chișinăul are două facultăți de informatică și economie foarte competitive, are o populație tânără și un mediu de afaceri extrem de ambițios, e un oraș cu orgolii regionale și e un risc major pentru dezvoltarea Iașului. Multe investiții tehnologice se vor muta la Chișinău dacă Iașul nu va fi capabil să atragă populație tânără și calificată din bazinul Moldovei. Iar această populație are nevoie de facilități moderne, nu de cel mai poluat oraș din țară și cea mai coruptă administrație.
Iașul va pierde încă 10 ani dacă va merge în 2024 pe mâna acelorași baroni corupți și rudimentari. Va pierde 10 ani pentru că nu are niciun proiect major pe care să-l pună pe masa Guvernului pentru finanțare. Nu are niciun proiect de arătat Uniunii Europene. Iașul din 2024 este același cu cel din 2014 și va fi la fel și în 2034. Spitalul Regional va mai dura 7 ani și este un proiect național. Autostrada spre Vestul Europei va mai dura 10 ani. Periurbanul metropolitan se va resemna la nivelul unei periferii tipic românești: densitate mare, dezvoltare urbană zero.
Iașul nu are proiecte, bugetele sunt eminamente risipite pe consum de o oligarhie transpartinică, iar decalajele față de Vestul țării cresc: Iașul devine tot mai mult un Vaslui mai mare, în timp ce Oradea-Arad, Cluj, Timișoara, Brașov, se aliniază Vestului Europei ca anvergură urbană: dezvoltare, economie, cultură, infrastructură.
Pericolul unei Românii rupte între Est și Vest dincolo și dincoace de Carpați este foarte real. O Românie înapoiată în Moldova, cu lideri multimilionari care storc resursele locale, și o Românie avansată în Ardeal și în Sud, cu acces la bani europeni și care și-a anihilat concurența din celelalte regiuni.
Marius BODEA
Senator USR de Iași