Connect with us

Miroslava: Primăria obține peste 300.000 euro din vânzarea a două terenuri

Terenurile sunt în parcul industrial I, lângă Delphi

Tranzacții

Miroslava: Primăria obține peste 300.000 euro din vânzarea a două terenuri

Primăria Miroslava va încasa o sumă de peste 305.000 euro din vânzarea a două suprafețe de teren, ambele fiind pe raza parcului industrial de lângă Delphi.

În primul caz, autoritatea locală a decis vânzarea unui teren de 9.500 mp la un preț de 25,88 euro/mp către firma Tigla Tonmir SRL. Compania este specializată în fabricarea de acoperișuri din țiglă metalică. În decembrie 2019, firma a încheiat un contract de concesiune cu Primăria Miroslava pentru terenul în cauză. Ulterior, în noiembrie 2020 a obținut autorizația de construire a halei de producței, iar, în mai 2021, a finalizat investiția. Acum, Tonmir devine și proprietar al terenului pentru suma de 245.860 euro.

Tonmir SRL a avut anul trecut o cifră de afaceri de peste 43 milioane lei, un profit de 4,3 milioane lei și un număr mediu de 32 de angajați.

Cealaltă vânzare are în vedere un teren cu o suprafață de 2.300 mp, iar prețul stabilit este tot de 25,88 euro/mp. Cumpărătorul este Zupfinestre SRL (ferestre, uși, fațade), firmă care, anterior, în mai 2017, a concesionat terenul de la Primărie. Ulterior, în mai 2018, a obținut autorizația de construire, iar, în noiembrie 2019, a finalizat investiția într-o unitate de producție în parcul industrial. Acum, firma va deveni proprietar al terenului pentru suma de 59.524 euro.

Anul trecut, Zupfinestre a avut o cifră de afaceri de 7 milioane lei, un profit de aproape 600.000 lei și un număr mediu de 19 angajați.

În ambele cazuri, cumpărătorii sunt obligați să mențină activitatea de producție, și să rămână rezidenți pe toată durata de viață a parcului industrial. Această obligație este transferată și către un eventual viitor cumpărător al terenului.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Descoperă LAPIS Residence - un ansamblu rezidențial de top

Editor al publicației APIX.ro, lucrează în presă din anul 2005. De-a lungul timpului, a colaborat cu instituții de presă centrale și locale.

Articole din categoria Tranzacții

To Top