Connect with us

Nou ansamblu cu 9 vile în Bucium

Zona este în extravilan, dar beneficiază de căi de acces spre șos. Bucium

Investiții private

Nou ansamblu cu 9 vile în Bucium

Mai multe persoane fizice și-au unit forțele pentru a construi vile în Bucium. Amplasamentul se află în extravilan, iar beneficiarii propun ridicarea a nouă vile cu un regim mic de înălțime: demisol, parter, un etaj și mansardă.

Amplasamentul investiției:

Potrivit indicatorilor urbanistici, înălțimea maximă a unei vile va fi de 9 metri. Suprafața de teren de care dispun beneficiarii ajunge la circa 6.400 mp, iar 400 mp din aceasta este o cale de acces. În proiectul de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal, procentul de ocupare a terenului ajunge la 50%, în timp ce coeficientul de utilizare a terenului este 1,2 (raportul dintre suprafața desfășurată construită și parcelă). Pentru fiecare vilă va fi amenajat un număr minim de 2 locuri de parcare.

Extinderile, modernizările și devierile rețelelor tehnico-edilitare necesare funcționării investiției de bază, acolo unde este cazul, se vor executa anterior începerii lucrărilor autorizate pentru introducere în intravilan și construire de locuințe individuale”, se arată în proiectul publicat de Primărie.

La acest moment, PUZ-ul se află în etapa de consultare publică.

Planșa de reglementări urbanistice:

După etapa de consultare publică, proiectul va intra în dezbaterea Comisiei de urbanism și, ulterior, în plenul Consiliului Local.

[P] Apartamente de vânzare și închiriat pe evo-imobiliare.ro

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Articole din categoria Investiții private

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top