Local
Noul centru de service Porche de la Iași, primul din Moldova, va fi inaugurat până la finalul anului
Grupul APAN, unul dintre cei mai mari dealeri auto la nivel naţional, care prin centrele din Brăila, Galaţi şi Iaşi comercializează mărci precum BMW, Renault, Dacia, Nissan, Honda, Fiat şi Jeep, îşi va completa portofoliul şi cu un service dedicat mărcii Porsche, primul din zona Moldovei, scrie ZF.ro.
APIX.ro a detaliat în premieră acest proiect la începutul anului trecut (citește detalii), la momentul în care au început lucrările la noul centru de service din vecinătatea Antibiotice. Potrivit Zf.ro, inaugurarea va avea loc în luna noiembrie, publicația citând surse din piața auto. În prezent service-uri pentru marca Porsche sunt în Bucureşti şi Timişoara.
Conform autorizației obținute de APAN, cele trei noi corpuri au o suprafață desfășurată de peste 1.600 mp. La acestea se adaugă alte construcții existente cu o suprafață desfășurată de aproape 3.000 mp. Noul complex de clădiri va beneficia de 138 locuri de parcare.
Potrivit ZF.ro, în țara noastră sunt înmatriculate deja peste 5.600 de automobile Porsche, iar cele mai multe merg în reprezentanţe oficiale pentru reparaţii şi mentenanţă. Grupul APAN, din Brăila, este deținut de Mircea Andreev și este o companie care deţine dealeri pentru mărcile Renault, Nissan, Dacia, Fiat, Alfa Romeo, VW, BMW, Audi, Jeep şi MINI.