Local
Numărul de locuri de parcare închiriate de Primărie a trecut pragul de 10.000: încasări de 7,3 milioane lei în 6 luni
Primăria Iași are, în prezent, aproape 11.000 de locuri de parcare închiriate către ieșeni, activitate în urma căreia a obținut, în primele șase luni, o sumă totală de 7,3 milioane lei. Cel mai probabil, în acest an vor fi cele mai mari venituri ale municipalității din exploatarea locurile de parcare. Spre diferență, acum șapte ani, Primăria încasa, într-un an, circa 2-3 milioane lei.
„În perioada ianuarie – septembrie 2023, au fost organizate 114 licitații cu un număr total de 987 de locuri de parcare. Au fost depuse 1.054 de dosare în vederea participării la licitație și au fost adjudecate 764 de locuri”, a declarat Radu Grigoraș, director al Direcției Exploatare Patrimoniu, citat de ZDI.
- Citește și O firmă ieșeană va construi o parcare supraterană în Oradea: la Iași nu există astfel de licitații
Cel mai scump loc de parcare ajunge la 685 lei/lună, iar chiriașul locuiește pe str. Petre Țuțea (Nicolina). În top urmează prețuri achitate de șoferi din cartierul Dacia: 645 lei, 550 lei, 500 lei, 450 lei și, respectiv, 400 lei.
„Încasările totale în primele 6 luni ale anului sunt de 7,3 milioane lei”, a mai spus Grigoraș. Încasările pe ultimii 6 ani s-a cifrat la circa 35 milioane lei, astfel că, la finalul acestui an, se va ajunge, probabil, la venituri de 50 milioane lei în 7 ani.
- Citește și FOTO Parcarea privată din centrul Iașului, aproape de inaugurare: se fac ultimele amenajări
Anual, Primăria organizează peste 150 de licitații pentru închirierea de locuri în parcări de reședință. În ceea ce privește locurile ocupate de agenți economici (287 lei/loc), Primăria are încheiate 609 contracte.