Arhitectură și urbanism
OAR Iași lansează un concurs de scenarii educaționale – „Arhitecturi de poveste”
Filiala Teritorială Iași a Ordinului Arhitecților din România (OAR Iași), alături de partenerii săi, Asociația De-a Arhitectura și Muzeul Național al Literaturii Române Iași (MNLR), a lansat concursul de scenarii educaționale din proiectul „Arhitecturi de poveste – educație de mediu construit pentru copii”.
Concursul, deschis în perioada 12-25 iunie 2023, invită profesioniștii mediului construit, profesorii, părinții și oricine este interesat de mediul în care trăim, individual sau în echipe, să trimită propuneri de scenarii educaționale pentru activități cu durata a 3 ore fiecare.
Scopul activităților propuse este să îi învețe pe copiii și adolescenții de 9-11 și 12-14 ani să descifreze orașul în care trăiesc în cheia operelor unor reprezentanți ai literaturii române. Organizatorii își doresc familiarizarea participanților cu opera acestor scriitori, dar și cu noțiuni specifice mediului construit și arhitecturii prin sublinierea importanței acestora pentru istoria și moștenirea culturală a orașului.
Proiectul se încadrează în rândul inițiativelor care propun o educație integrată ce are în centru mediul construit și arhitectura și încearcă să identifice și să ilustreze conexiunile ce pot exista între lumea literară, deseori imaginară, și lumea construită, reală. Proiectul urmărește stimularea apropierii dintre arhitect și publicul larg prin explorarea unor dimensiuni noi ale profesiei, printr-o abordare interdisciplinară: arhitectură – literatură.
În municipiul și județul Iași, rețeaua Muzeului Național al Literaturii Române include un număr mare de muzee dedicate unor scriitori importanți precum: Ion Creangă, Mihai Eminescu, Mihail Sadoveanu, George Topîrceanu, Otilia Cazimir, Vasile Pogor, Nicolae Gane, Mihai Codreanu, Mitropolitul Dosoftei, Constantin Negruzzi (Hermeziu, Trifești) și Vasile Alecsandri (Mircești).
Dintre propunerile înscrise în concurs, un juriu va alege 4 scenarii educaționale ce vor fi premiate cu câte 1500 lei brut fiecare şi implementate ulterior la atelierele organizate la Muzeul Național al Literaturii Române Iași. Câștigătorii vor fi anunțați pe 3 iulie 2023. Toate propunerile vor fi afișate online și vor fi disponibile gratuit pentru diriginți, profesori, părinți și copii.
Juriul concursului este alcătuit din:
- Vlad Alui Gheorghe, poet și educator muzeal, Palatul Culturii Iași;
- Florin Bodnar, arhitect, Filiala Teritorială Iași a Ordinului Arhitecților din România;
- Mădălina Bold, arhitect de interior, coordonator proiect #DeaArhitecturaAcasa, Asociația De-a Arhitectura;
- Aurelia Carpov, arhitect, Uniunea Arhitecților din Republica Moldova;
- Corina Mocanu-Irimiță, șef serviciu muzeografie și proiecte expoziționale, Muzeul Național al Literaturii Române Iași;
- Mina Sava, arhitect, președinte Asociația De-a Arhitectura;
- Iunia Maria-Ștefan, educator muzeal, Muzeul Național al Literaturii Române Iași.
Pentru a-și înscrie propunerea în concurs, cei interesați sunt invitați să consulte regulamentul aici. Pentru orice alte întrebări, organizatorii pot fi contactați la adresa secretariat@oar-iasi.ro.
Noul proiect „Arhitecturi de poveste – educație de mediu construit pentru copii” al Filialei Teritoriale Iași a Ordinului Arhitecților din România (OAR Iași) și al partenerilor a fost selectat în urma sesiunii de finanțare a Ordinului Arhitecților din România (OAR) pentru oferte culturale – ediția toamnă 2022 din „Timbrul Arhitecturii” și a primit finanțare integrală.
„Arhitecturi de poveste – educație de mediu construit pentru copii” se adresează publicului tânăr și foarte tânăr și vizează descoperirea moștenirii patrimoniului cultural ieșean prin creșterea gradului de conștientizare a legăturilor interdisciplinare existente între spațiile pe care le folosim zi de zi și procesele prin care acestea se transformă.
Proiectul „Arhitecturi de poveste – educație de mediu construit pentru copii” se înscrie în seria de evenimente „Orașul creatorilor de arhitectură” propus de OAR Iași în 2023.
Despre OAR Iași
Filiala Teritorială Iaşi a Ordinului Arhitecţilor din România (OAR Iași) a fost înfiinţată pe 5 noiembrie 2001 şi cuprinde 545 membri, 361 arhitecţi cu drept de semnătură, 23 conductori arhitecţi şi 146 arhitecţi stagiari. Prin activitatea sa culturală OAR Iaşi urmăreşte încurajarea manifestărilor teoretice și aplicate în domeniul arhitecturii prin programe adresate atât membrilor organizaţiei, studenţilor din cadrul Facultăţii de Arhitectură, elevilor liceelor de profil, dar mai ales publicului larg, incluzând aici expoziţii de arhitectură, concursuri de creaţie şi editarea unor cataloage, reviste sau albume de specialitate.
Contact și detalii: https://oar-iasi.ro/ și secretariat@oar-iasi.ro.
Asociaţia De-a Arhitectura este o comunitate de profesioniști ai mediului construit şi profesori care modelează un viitor mai bun prin educație de arhitectură pentru copii, tineri și adulți. Programele sale promovează creativitatea și inovația și îi ajută pe copii să se pregătească pentru lumea reală. Într-un deceniu asociația a ajuns la peste 30.000 de elevi din România, implicând peste 1000 de profesori și 1000 de arhitecți voluntari. Programele educaţionale se desfăşoară cu precădere în şcoli sub forma cursurilor opţionale, dar şi în muzee şi în cadrul evenimentelor de arhitectură şi design.
Ordinul Arhitecţilor din România (OAR) finanţează o parte a programelor Asociaţiei De-a Arhitectura prin „Timbrul Arhitecturii”. Programul cultural De-a arhitectura a fost iniţiat în 2011, iar din anul 2016 OAR a decis ca acest program să devină program cultural prioritar deoarece răspunde celor cinci criterii ale programelor culturale prioritare: amploarea, singularitatea, unicitatea, complexitatea şi calitatea.
Contact și detalii: http://www.de-a-arhitectura.ro/ și office@de-a-arhitectura.ro.
Muzeul Național al Literaturii Române Iași (MNLR Iași) – muzeu de importanță națională, ce are în administrare, în prezent, 17 muzee. Anual, MNLR Iași organizează numeroase activități și ateliere pe diverse teme conexe literaturii, istoriei și patrimoniului.
Contact și detalii: www.muzeulliteraturiiiasi.ro și muzeul.literaturii@gmail.com.