Local
[P] Europa – Extremism: 1-0
Germanii i-au trimis pe Musk și Vance să cânte la altă masă. Partidele pro-europene și pro-Ucraina vor da cancelarul și Guvernul.
Deși a obținut un scor istoric după Al Doilea Război Mondial, partidul de extremă dreapta AfD nu a reușit să răstoarne balanța politică în Germania. Ajutorul consistent dat în ultima lună de vicepreședintele SUA J.D. Vance și de bâta lui Trump, Elon Musk, mai degrabă i-a încurcat pe extremiștii germani, care au obținut un scor chiar mai mic decât erau cotați în sondaje în urmă cu două luni.
Germanii au dat un exemplu de civism și au venit la vot într-un număr copleșitor, cel mai mare de la reunificarea țării: 84% prezență înregistrată, peste așteptările analiștilor.
Nu este exclus ca acest număr mare de votanți să fie o consecință a noii politici a lui Donald Trump, dar mai ales a presiunilor exagerate puse pe germani în favoarea partidului pro-rus AfD.
Germanii le-au transmis astfel tuturor celor care vor slăbirea Europei că vom rezista în noul context și că avem capacitatea să ne menținem pe drumul democrației și al libertății, în ciuda războiului declanșat de Putin.
Și ne arată și nouă, celor care doresc ca România să rămână în UE și în NATO, că acei candidați pro-putiniști și cu viziuni dictatoriale precum Călin Georgescu, de asemenea promovat intens de Elon Musk, vor fi învinși.
Marius BODEA
Senator USR de Iași
