Energie verde
Parcul eolian de la Coarnele Caprei va fi construit de o firmă cu legături în grupul Shikun
Parcul eolian de la Coarnele Caprei va fi construit de Green Energy Renewable SRL, o firmă controlată de doi oameni de afaceri care sunt implicați în grupul Shikun & Binui, cea mai mare companie de construcții din Israel. Grupul Shikun are, de asemenea, în derulare proiecte de energie verde în județul Iași.
Investiția de la Coarnele Caprei prevede montarea a 15 turbine eoliene, iar firma a ajuns pe ultima sută de metri în procesul de autorizare. Turbinele vor fi de tip Vestas, fiecare cu o putere de 7,2 MW, în total fiind vorba despre 108 MW/h. Astfel de turbine au fost montate și în parcul eolian funcțional de la Ruginoasa.

Din informațiile APIX.ro, investiția presupune și costuri pentru realizarea infrastructurii de acces. Astfel, va fi construit un drum nou de 1,6 km și vor fi modernizați 28,6 km de drumuri de exploatare. Durata de implementare a proiectului este de 15 de luni, iar cea de funcționare este de cel puțin 25 de ani.
„Turbinele eoliene vor debita energie electrică în rețeaua colectoare proprie de medie tensiune după care, prin intermediul unei stații de transformare nou construite, energia va fi debitată în stația de transformare de înaltă tensiune și apoi livrată în rețeaua operatorului de sistem”, se precizează în documentația depusă de investitor la instituțiile avizatoare.
Care sunt legăturile cu grupul Shikun din Israel
Green Energy Renewable SRL este administrată de Alexandru Aldea, un partener de afaceri al grupului Shikun & Binui în România: israeliții au cumpărat mai multe companii de energie deținute de omul de afaceri. Green Energy este deținută în proporție de 100% de firma TDI Renewables România SRL, o subsidiară a companiei britanice TDI. Beneficiarii reali ai companiei sunt, conform Ministerului Finanțelor, Dror Nadam și Hendler Tzvi, iar amândoi sunt administratori ai mai multor companii din grupul Shikun și, în același timp, asociați ai Asra Wise, companie care deține 10% din subsidiara din România a grupului Shikun.
Grupul israelit a intrat pe piața investițiilor în energie verde din județul Iași relativ recent cu proiectul celor două parcuri fotovoltaice de la Deleni, unde de asemenea au fost achiziționate turbine Vestas.
APIX.ro a fost prima sursă media care scris despre intențiile de investiție ale Shikun la Iași încă din luna martie 2023. Proiectul de la Deleni este implementat prin intermediul firmei Deleni Wind Energy SRL (cu sediul social în Constanța). Această firmă este deținută de către Shikun and Binui Energy România, subsidiara din România a Shikun & Binui Energy Europe BV, holding înregistrat în Olanda și deținut de firma israeliană. Anterior afacerilor din energie, grupul Shikun era cunoscut în România pentru mai multe proiecte rezidențiale în București.
Din 2020 încoace, în județul Iași este un al doilea val de proiecte „verzi” care, față de valul din 2010, are deja investiții concretizate, un exemplu în acest sens fiind parcul eolian de la Ruginoasa care livrează energie în sistemul național de la începutul anului 2024, o investiție a unui grup condus de miliardarul ucrainean Rinat Ahmetov. Alți investitori majori din străinătate și care își fac simțită prezența la Iași sunt elvețienii de la Renera, grupul german VSB (care gestionează parcuri cu 655 de turbine eoliene și 58 de parcuri solare), francezii de la Solveo sau americanii de la Tejas.
