Local
Primăria a început amenajarea benzii unice pe bld. Nicolae Iorga: din Podul de Piatră și până în Țesătura
Poliția Rutieră a avizat favorabil demersul Primăriei de a institui o bandă dedicată transportului public local pe bld. Nicolae Iorga, pe toată lungimea arterei de circulație: din Podul de Piatră (intersecția cu șos. Națională) și până în zona Țesătura (Țuțora, intersecția cu bld. Primăverii și Calea Chișinăului). Banda unică ar urma să fie dată în folosință după Sărbătorile Pascale, în condițiile în care Primăria a început deja amenajarea acesteia, dinspre Podul de Piatră.
Astfel, toate stațiile CTP de pe banda de la trotuare vor fi desființate, iar autobuzele vor circula pe calea de rulare a tramvaielor. De remarcat că, în cazul tramvaielor, banda va avea continuitate întrucât, pe Calea Chișinăului, calea de rulare este delimitată de carosabil.
„Culoarul unic nou înființat va fi destinat mijloacelor de transport în comun (autobuze și tramvaie) și va fi delimitat de celelalte benzi de circulație prin popici. Montarea acestora este făcută de Servicii Publice SA și a început pe bd. Nicolae Iorga dinspre intersecția cu șos. Națională. Lângă elementele de separare a culoarului unic, spre a doua bandă de circulație a ambelor sensuri de mers, se va aplica și marcaj rutier de tip E (linie continuă simplă)”, se arată în comunicatul Primăriei.
Potrivit sursei citate, tot Servicii Publice SA va monta diversele indicatoare rutiere prevăzute de lege, iar Citadin SA va face marcajele aferente. La intrarea pe culoarul unic va fi aplicată semnalizarea rutieră verticală corespunzătoare, mai exact indicatoarele Bandă rezervată circulației autovehiculelor de transport public de persoane și Drum obligatoriu pentru categoria de vehicule.
- Citește și PMI pregătește reabilitarea podului Nicolae Iorga: a fost semnat contractul de proiectare
Introducerea benzii va determina măsuri complementare, care nu vor fi placul unor şoferi: interzicerea virajului la stânga în două zone „cheie” din lungul bulevardului. În primul rând, este vorba despre intrarea în pasajul de sub calea ferată, din zona spălătoriei de camioane: şoferii care vin dinspre Gara Internaţională nu vor mai putea face virajul la stânga prin pasaj, spre str. Hatman Şendrea, urmând a întoarce în Podul de Piatră.
A doua zonă este la ANAF: şoferii nu vor mai putea face virajul la stânga pe bld. Nicolae Iorga pentru a se înscrie pe direcţia Podului de Piatră. În schimb, vor putea efectua acest viraj în intersecţia semaforizată din zona clinicii Zenmed. Aşa cum reprezentanții Primăriei au mai declarat, virajele la stânga vor fi permise doar în intersecţii semaforizate.
„Noua bandă unică este amenajată după succesul înregistrat de banda creată pe șos. Nicolina, între Podu Roș și rond TehnopolIS, care a dus la reducerea considerabilă a timpului petrecut de călători în autobuze și tramvaie pe acest tronson, în special la orele de vârf”, se mai precizează în comunicatul municipalității.