Local
Primăria Iași va împrumuta 200 milioane lei: banii vor fi „arși” la CET
UPDATE. Contractarea împrumutului a fost aprobată de Consiliul Local vineri, 29 septembrie. Pentru îndatorarea Iașului cu 200 milioane lei pe o perioadă de 5 ani au votat consilierii PNL, PMP și viceprimarul ex-USR Cezar Baciu, în timp ce consilierii USR și PSD s-au abținut de la vot. Toți bani vor fi cheltuiți în această iarnă pentru achiziția de combustibil necesar funcționării centralelor de termoficare. Cu alte cuvinte, Iașul va plăti timp de 5 ani pentru a încălzi 23.000 de locuințe (circa 15% din totalul fondului locativ) și o serie de obiective (școli, instituții publice, clădiri private etc.).
Știrea inițială:
Primăria Iași a inițiat contractarea unui credit de 200 milioane lei, iar întreaga sumă este destinată susținerii activității sistemului de termoficare pentru achiziția de combustibul. Alți 9 milioane lei vor face obiectul unui împrumut pentru finanțarea unor proiecte UE întârziate.
Ambele credite vor fi supuse aprobării Consiliului Local (CL) în ședința de vineri, 29 septembrie. În prezent, Primăria achită facturi aferente altor 7 împrumuturi – cel mai vechi este vestitul credit Dexia, din 2007, care a avut aceeași valoarea (200 mil. lei) și care a fost achitat, până acum, în proporție de 70% (rate principale, fără dobânzi).
În schimb, cel mai mare împrumut a fost contractat recent la Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) – circa 240 milioane lei pentru construirea unui nou depou în Dacia.
Conform oficialilor Primăriei, principalele cheltuieli legate de activitatea de termoficare vizează: cărbune, gaze naturale, păcură, certificate verzi (impuse de UE pentru emisiile poluante în urma arderii cărbunelui), materii prime, materiale și alte resurse utilizate pentru producerea energiei termice.
În sezonul trecut, Primăria a pariat pe încasări din vânzarea de energie electrică, dar desele întreruperi în funcționarea CET II Holboca și scăderea prețului energie pe bursă au determinat venituri sub așteptări. În schimb, municipalitatea a achiziționat cărbune la un nivel record (de trei ori mai mare față de costul actual), ceea ce a creat un dezechilibru financiar.
- Citește și Sistemul de termoficare va fi din nou concesionat: Primăria face primii pași în această direcție
La sistemul de termoficare sunt branșate 22.706 apartamente, potrivit datelor aferente sezonului de iarnă 2022-2023. Acestora li se adaugă: 176 agenți economici, 48 de instituții publice, 72 de școli cu 106 clădiri aferente (91% din rețeaua preuniversitară), 9 spitale și o parte din clădirile universităților de stat.
- Citește și PMI va cheltui zeci de milioane de euro pentru asigurarea încălzirii locuințelor la iarnă
În ceea ce privește împrumutul de 8,8 milioane lei, municipalitatea va utiliza acești bani pentru a finanța mai multe proiecte europene întârziate: modernizarea campusului școlar de la Colegiul Tehnic „Gh. Asachi” (5 milioane lei), reabilitarea Grădiniței nr. 13 (2,3 milioane lei), construirea centrului social „Cicoarei” (1,2 milioane lei) și amenajarea zonei de agrement „C.A. Rosetti” (0,3 milioane lei).