Connect with us

Primăria pune lupa pe companiile de utilități care execută lucrări pe domeniul public

santier delgaz lucrari companii de utilitati iasi

Local

Primăria pune lupa pe companiile de utilități care execută lucrări pe domeniul public

Primarul Mihai Chirica a emis o dispoziție care introduce reglementări noi în ceea ce privește lucrările executate de companii de utilități pe domeniul public. Potrivit unei informări a municipalități, în ultima perioadă au fost numeroase reclamații cu privire la modul în care aceste companii își respectă obligațiile asumate.

Una dintre principalele probleme constă în lucrările defectuoase de readucere la starea inițială a carosabilului sau trotuarelor. Primăria spune că dispoziție are scopul de a aduce „mai multă disciplină pe șantierele companiilor de utilități”. „Evident, aceste disfuncții au condus la blocaje în trafic (datorate atât execuției intervenției, cât și materialelor depozitate în banda de circulație), avarii la autovehicule, accidente rutiere, mizerie etc.”, se arată în informarea Primăriei.

O măsură inclusă în dispoziție prevede controale suplimentare din partea Poliției Locale și a inspectorilor dintr-un grup de lucru constituit la nivelul Primăriei în acest sens.

Lista noilor reglementări

  • După validarea graficului de execuție, parte obligatorie a autorizației de construcție / a autorizației de demolare, grafic care include și condițiile Municipiului Iași privind respectarea modalității de refacere a amplasamentelor, a condițiilor de mediu și a celorlalte obligații privind desfășurarea lucrărilor (zona de protecție, semnalizare pe timp de zi și noapte), se va proceda la predarea-primirea amplasamentelor afectate de lucrări.
  • Predarea-primirea amplasamentului lucrărilor se va face pe bază de proces verbal de predare-primire încheiat între reprezentanții Municipiului Iași și ai constructorului/investitorului (stradă cu stradă, amplasament cu amplasament), la care se va atașa nota de constatare cu privire la starea tehnică existentă a străzii, inclusiv fotografii.
  • La întocmirea procesului verbal de predare-primire vor participa și reprezentanții Poliției Locale. Reprezentanții Municipiului Iași nominalizați pentru predarea-primirea amplasamentelor lucrărilor sunt cei care au în administrare domeniul public.
  • Urmărirea desfășurării lucrărilor conform graficelor de execuție va fi făcută de reprezentanții Politiei Locale pe tot parcursul executării lucrărilor, în vederea respectării condițiilor din autorizația de construire și în special cele privind protecția mediului, a avizelor privind circulația rutieră și semnalizarea de siguranță a zonei de lucru.
  • Orice neclaritate cu privire la documentația de autorizare, a condițiilor înscrise în avizele privind protecția mediului, a celor din avizele privind circulația rutieră vor fi clarificate de către inspectorul care a emis autorizația de construire și inspectorii care au emis avizele privind protecția mediului, cele privind circulația rutieră.
  • Nerespectarea condițiilor expuse anterior obligă reprezentanții celor doua instituții (Primăria Municipiului Iași și Politia Locală) să refuze semnarea procesului verbal de recepție și să aplice sancțiuni conform prevederilor legale în vigoare.
  • Serviciul Corp Control Primar va acorda în permanență asistență reprezentanților Primăriei Municipiului Iași și Poliției Locale Iași pentru respectarea condițiilor de mai sus.
  • La finalizarea lucrărilor se va întocmi un proces verbal de predare-primire a amplasamentului la care vor participa persoanele responsabile și care vor urmări ca amplasamentul să fie cel puțin la aceiași parametri tehnici ca înainte de execuția lucrărilor. Procesul verbal de predare-primire va fi însoțit de material fotografic.

„Cu toate că Primăria Municipiului Iași a venit în întâmpinarea deținătorilor de utilități și a permis execuția lucrărilor pe străzile aflate în curs de modernizare, de foarte multe ori constructorii contractați nu au demarat sau finalizat lucrările în intervalele de timp în care s-au angajat, astfel că în prezent se înregistrează întârzieri în finalizarea lucrărilor de modernizare a străzilor”, se mai precizează în comunicatul Primăriei.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Descoperă LAPIS Residence - un ansamblu rezidențial de top

Articole din categoria Local

To Top