Connect with us

Profit de 10 milioane euro pentru unul dintre cei mai activi dezvoltatori rezidențiali din Iași

Bloc construit de PEG în CUG

Constructori

Profit de 10 milioane euro pentru unul dintre cei mai activi dezvoltatori rezidențiali din Iași

Implementarea mai multor proiecte imobiliare în ultimii 10 ani i-au adus unuia dintre cei mai importanți dezvoltatori imobiliari din Iași (Petro Grup – PEG) un profit de aproape 10 milioane euro, respectiv o medie anuală de un milion de euro.

Până în prezent, cel mai important proiect al PEG a fost în capăt CUG – un ansamblu imobiliar în cadrul căruia a vândut peste 1.300 de apartamente. În imediata apropiere, dar pe teritoriul administrativ al comunei Miroslava, PEG a vândut 200 de locuințe amenajate în 80 de vile. Anterior, în cadrul altui proiect, PEG a livrat peste 250 de apartamente în proximitatea aceleiași zone. În CUG, PEG a vrut să concesioneze și lacul, dar Primăria a refuzat oferta și a inițiat propriul proiect de reamenajare a luciului de apă.

Actualul pariu al firmei este în celălalt capăt al orașului: o zonă din proximitatea Cimitirului Evreiesc, la limita administrativă dintre Iași și Rediu. Ansamblul imobiliar ar urma să cuprindă peste 1.300 de apartamente amenajate în cel puțin 30 de blocuri. În acest caz, investitorul a construit și un drum, prin spatele magazinul Kaufland, care să faciliteze accesul rutier al viitorilor locatari.

Primul profit important al firmei din proiecte imobiliare a fost înregistrat exact acum 10 ani, în 2012: aproape 600.000 lei la o cifră de afaceri de 5,3 milioane lei și un număr mediu de 94 de angajați. Vârful la nivel de profit a fost atins în 2019, respectiv de 7,7 milioane lei, în timp ce anul trecut profitul a fost de 4,7 milioane lei.

Indicatorii financiari ai companiei pe anul 2021 arată venituri de 63 milioane lei, iar cifra de afaceri a fost de 30 milioane lei. Cu excepția anului 2019, veniturile de anul trecut au fost cele mai mari din istoria firmei – PEG are circa doi ani de la momentul în care a lansat vânzările pentru viitorul complex din Păcurari.

Compania PEG Grup este condusă de Petru Vicol, o prezență discretă în mediul de afaceri local. Cu toate că firma construiește blocuri de mai bine de 10 ani, societatea nu a fost implicată în vreun scandal. Anterior concentrării pe piața imobiliarelor, principala activitate a PEG Grup era în domeniul încălțămintelor, iar cel mai cunoscut magazin era pe actualul pietonal Ștefan cel Mare.

Bloc în construcție în Păcurari

[P] Apartamente de vânzare și închiriat pe evo-imobiliare.ro

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Articole din categoria Constructori

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top