Proiecte publice
Proiectanții au stabilit traseul definitiv al autostrăzii A7 (Ploiești – Pașcani)
Circa 340 de kilometri ar urma să aibă viitorul drum de mare viteză care va lega Moldova de sudul țării și de București, împărțit pe loturi între Ploiești, Buzău, Focșani, Bacău și Pașcani.
Proiectanții au definitivat între timp traseul oficial, cu excepția unor variante încă de analizat pe lotul Bacău – Pașcani, iar în următoarea fază vor decide dacă drumul va fi unul expres sau direct autostradă (autostrada A7, 16 km în prezent în execuție lângă Bacău), informează Hotnews.ro.
În prezent, pe circa 338 de kilometri, de la Ploiești la Pașcani (minus centura Bacău), sunt în elaborare studiile de fezabilitate și proiectele tehnice – patru contracte distincte.
Hotnews.ro a realizat și o hartă interactivă a traseului care poate fi consultată, în detaliu, la ACEST LINK.
Recent, firmele contractate au terminat prima analiza multicriterială (AMC1) și, pentru trei tronsoane, au definitivat care va fi traseul oficial al drumului de mare viteză. Pentru tronsonul Bacău – Pașcani (circa 80 km) au mai rămas în picioare și câteva variante alternative.
Aceste trasee merg mai departe la analiza multicriterială 2 (AMC2), etapă în care consultanții vor și decide și dacă viitorul drum de mare viteză va fi construit ca drum expres sau va fi direct autostradă.
Citește materialul integral pe Hotnews.ro.