Connect with us

Secolul XXI în Rediu: strada fără trotuare – pietonii circulă pe un carosabil cu un trafic intens

Proiecte publice

Secolul XXI în Rediu: strada fără trotuare – pietonii circulă pe un carosabil cu un trafic intens

Conceptul de stradă „shared-space”, specific unor zone centrale din orașe mari, este dezvoltat cu „succes” la Rediu. Șoseaua Iași – Rediu a devenit un calvar pentru pietoni: artera, intens circulată, nu are trotuare, iar oamenii sunt nevoiți să circule în special pe carosabil, crescând astfel riscul de accidente. Zona a devenit supraaglomerată odată cu dezvoltările rezidențiale, dar autoritățile locale și județene nu țin pasul.

Reabilitarea carosabilului intră în sarcina Consiliului Județean (CJ), dar, din informațiile APIX.ro, refacerea trotuarelor ar trebuie să fie realizată de Primăria Rediu. Unele terenuri de la carosabil sunt ori în proprietate privată, ori în proprietatea publică a comunei. Recent, primarul din Rediu a făcut public o adresă primită de la Direcția de drumuri județene de unde rezultă că drumul județean DJ80E ar urma să fie „cârpit” în acest an. Dar cine va amenaja trotuarele?

  • Să fii pieton în comuna Rediu este o adevărată aventura. Șoseaua Valea Rediului, DJ 280E nu are nici acostament, nici rigole si, desigur, nici trotuare. În zona care apare în imagini s-au construit multe blocuri, nu toți cei care stau în zonă au mașini ceea ce înseamnă că trebuie sa circule fie pe asfalt și să spere că nu îi calcă vreun șofer neatent, fie prin noroaiele care marginesc asfaltul. O cale de circulație a pietonilor nu este un moft ci o necesitate iar speranța celor din zonă este că nu va fi nevoie să se întâmple vreun accident grav pentru a se face ceva – sesizare locuitor Rediu.

Galerie FOTO (imagini trimise de un cititor APIX.ro):

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Descoperă LAPIS Residence - un ansamblu rezidențial de top

Articole din categoria Proiecte publice

To Top