Connect with us

Sprijin financiar pentru aeroporturi: cinci milioane de euro/Iașul e pe listă

Proiecte publice

Sprijin financiar pentru aeroporturi: cinci milioane de euro/Iașul e pe listă

Guvernul va aloca o sumă de 22,3 milioane lei pentru sprijinirea aeroporturilor regionale care au avut de suferit în urma declanșării pandemiei Covid-19.

Potrivit unui proiect de ordonanță de urgență (OUG), consultat de APIX.ro, de sprijin financiar vor beneficia acele aeroporturi care au un trafic situat între 200.000 și 3.000.000/an și, important, se află în subordinea consiliilor județene. Astfel, inclusiv Aeroportul Iași va primi alocări în acest sens.

„Neadoptarea unor măsuri de urgență duce la imposibilitatea acordării unui sprijin  financiar aeroporturilor regionale care au înregistrat pierderi în perioada martie -iunie 2020 din cauza pandemiei Covid-19, ceea ce pune în pericol menținerea acestora în stare operațională”, se arată în proiectul de OUG.

Un alt argument al guvernului este că dificultățile financiare ale aeroporturilor regionale pot conduce la întârzierea relansării economice și, implicit, la scăderea PIB-ului țării.

„Se aprobă suplimentarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2020, cu suma de 22.284 mii lei, și alocarea acesteia bugetelor locale ale județelor, potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență, pentru compensarea pierderilor înregistrate de aeroporturile din subordine, în perioada martie – iunie 2020”, se precizează în proiectul de OUG.

Guvernul nu a publicat și anexa, dar, recent, un memorandum adoptat de executiv menționa ca beneficiare aeroporturile din Cluj, Iași, Sibiu, Craiova și Bacău.

Aeroportul Internațional Iași a înregistrat pierderi financiare semnificative, iar în luna aprilie 2020 s-a ajuns, temporar, la o situație în premieră pentru ultimii 30 de ani: de la Iași nu au mai existat curse regulate. Din luna mai, treptat, au început să fie reluate cursele interne și externe.  

Pandemia Covid-19 a afectat grav activitatea aerogării ieșene, în unele zile nefiind operat vreun zbor de la Iași. Acest lucru se vede și în statistici:

  • trafic luna aprilie Aeroport Iași – 6.000 pasageri
  • trafic luna mai Aeroport Iași – 4.000 pasageri

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Descoperă LAPIS Residence - un ansamblu rezidențial de top

Editor al publicației APIX.ro, lucrează în presă din anul 2005. De-a lungul timpului, a colaborat cu instituții de presă centrale și locale.

Articole din categoria Proiecte publice

To Top