Connect with us

Trei ani de la adoptarea legii A8: în ce stadiu este proiectul autostrăzii/Ce soluții propun specialiștii

autostrada a7 ploiesti pascani suceava

Proiecte publice

Trei ani de la adoptarea legii A8: în ce stadiu este proiectul autostrăzii/Ce soluții propun specialiștii

Activistul civic Adrian Covăsnianu, fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor, a făcut un bilanț de etapă al stadiului proiectului autostrăzii A8 Ungheni – Iași – Târgu Mureș, la trei ani de la promulgarea legii A8, primul act normativ aprobat de Parlament care este dedicat construirii unei autostrăzi în România.

APIX.ro preia postarea activistului civic pe care o prezentăm integral în rândurile ce urmează:

  • Podul de la Ungheni: Faza – Studiu de Fezabilitate deblocat și în lucru. Procedurile de obținere a Acordului de Mediu le-am stabilit împreună cu Agenția de Protecție a Mediului Iași și avem un calendar clar și predictibil. Termen preconizat de obținere Acord de Mediu: trim III 2022. În 2022, după obținerea Acordului de Mediu și aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru investiție, se poate lansa licitația de Proiectare și Execuție a acestui obiectiv.
  • Tronsonul Ungheni – Iași – Târgu Neamț: Faza – Studiu de Fezabilitate+Proiect Tehnic de Execuție în lucru. Termen preconizat de finalizare: trim II 2023. Din punctul meu de vedere termenul de 25 luni nu se va respecta. În 2024 se poate lansa licitația de execuție pentru sectorul Ungheni-Iași-Tg. Neamț
  • Tronsonul Târgu Neamț – Târgu Mureș: Faza – Studiu de Fezabilitate în lucru. Aici anul acesta în calitate de Secretar de Stat în Ministerul Transporturilor condus de Cătălin Drulă am promovat, am făcut lobby, m-am luptat și am maturizat Studiul de Fezabilitate într-o manieră aplicată și sectorizată. Adițional am pus in aplicarea propunerea tehnico-economică cu capetele din sectorul montan și s-au creat premisele pentru finanțarea cu peste 527 milioane de euro prin PNRR pentru 59 km din sectorul montan al A8. Cu alte cuvinte sectoarele Leghin-Moțca și Miercurea Nirajului-Tg. Mureș au asigurată finanțarea pentru EXECUȚIA primilor kilometri din autostrada A8!

„În același timp după depunerea integrală a Studiului de Fezabilitate în 7 decembrie și respectând calendarul agreat în vara acestui an, din 2023 se poate lansa licitația de Proiectare + Execuție a celor peste 200 km de la Tg. Neamț la Tg. Mureș”, a declarat Adrian Covăsnianu.

În continuare, activistul civic prezintă o serie de soluții pentru accelerarea proiectului:

  • Cadru legislativ flexibil și pro-activ: asumarea PNRR prin HG/Lege în Parlament (consens național)
  • Cadru strategic: declararea investițiilor din PNRR proiecte strategice, de interes și siguranță națională. Rezultatul – implementare accelarată
  • Cadru de implementare: gestionarea investiții la nivel de unități de implementare a proiectelor regionale. Rezultatul – o monitorizare și avizare mai eficiente
  • Cadru operațional: Realizarea de ședințe de progres săptămânale pentru a urmăr progresul, stagnarea sau regresul investițiilor
  • Consens național pentru asigurarea finanțării multianuale printr-un mix de finanțare din fonduri nerambursabile – POT (1) 2021-2027, POT (2) 2028-2034 + Buget de Stat pentru autostrada A8 indiferent de guvernare!
  • Asumarea Studiului de Fezabilitate de către CNAIR/MT și alocarea de resurse financiare considerabile pentru viitoarea licitație de Proiectare și Execuție a subsectorului Miercurea Nirajului-Leghin
  • Declararea Autostrăzii A8 – obiectiv de securitate și interes național inclusiv cu dublă utilizare : civilă și mobilitate militară (inclusiv pentru trupele NATO).

„Din informațiile pe care le dețin proiectantul va depune pe 7 decembrie Studiul de Fezabilitate conform angajamentelor. Râmâne să vedem dacă Studiul de Fezabilitate se va ridica la rigoarea solicitată conform caietului de sarcini!”, a mai spus Covăsnianu.

Potrivit activistului civic, actuala coaliție de guvernare are toate condițiile pentru a construi autostrada A8 respectiv:

  • majoritate parlamentară pentru a aproba orice inițiativă pentru accelerarea procedurilor de licitații publice, pentru a flexibiliza protocoale între instituțiile statului (scoatere din circuitul agricol și/sau forestier, transfer de terenuri, dublă administrare a domeniului public etc.), simplificarea cadrului legal și procedural, exproprieri simplificate, proceduri de mediu predictibile etc.
  • coabitare ministerială pentru a continua proiectul Autostrăzii A8 și a respecta MasterPlanul General de Transporturi și angajamentele față de Comisia Europeană!
  • guvern stabil “rotativ” pentru a asigura finanțare multi-anuală ca autostrada A8 să se materializeze.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Descoperă LAPIS Residence - un ansamblu rezidențial de top

Editor al publicației APIX.ro, lucrează în presă din anul 2005. De-a lungul timpului, a colaborat cu instituții de presă centrale și locale.

Articole din categoria Proiecte publice

To Top