Spații verzi
TUIAȘI: 150 de arbori vor fi plantați în campusul „Tudor Vladimirescu”
Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) va demara anul acesta un proiect amplu de stimulare a reciclării în rândul studenților, de ecologizare a Campusului „Tudor Vladimirescu” și de încurajare a unei atitudini „eco” în rândul viitorilor ingineri și arhitecți, se arată într-un comunicat primit la redacție.
Primul pas în proiectul „Tudorul, campionul reciclării” va avea loc sâmbătă, pe 6 aprilie, de la ora 09.30, când studenții universității vor planta, alături de primarul Mihai Chirica, 150 de arbori în spațiile verzi din campus.
Totodată, în aceeași zi de sâmbătă, se va demara și o acțiune de ecologizare a întregului campus în care studenții, profesorii și personalul administrativ al universității vor lucra ca o echipă: vor curăța aleile și parcurile și vor vărui arborii existenți.
„Noi vă așteptăm în parcul dintre căminele T9-T11 cu răcoritoare și toate uneltele necesare pentru plantarea pomilor și pentru acțiunea de ecologizare a spațiilor verzi din campus. Muzica antrenantă o aducem tot noi, dar zâmbetele și voia bună rămân în sarcina voastră! În cadrul proiectului «Tudorul, campionul reciclării», TUIASI își dorește să crească cât mai mult gradul de conștientizare cu privire la situația climatică actuală și să determinăm cât mai mulți membri ai comunității studențești să recicleze activ deșeurile pe care le produc”, au transmis organizatorii în mesajul adresat studenților.
Tinerii care participă la eveniment s-au înscris pe baza unui formular publicat pe pagina de internet a Direcției Servicii Studențești. Conducerea universității estimează că va demara campania destinată exclusiv reciclării începând cu luna mai, scopul acesteia fiind de a crește gradul colectării selective a deșeurilor, cât și nivelul de conștientizare a importanței unui astfel de demers în rândul tinerilor.
Pentru plantarea celor 150 de arbori, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași a primit sprijin din partea Primăriei Municipiului Iași.
Sursa: Comunicat de presă TUIAȘI