Proiecte publice
Turcii vor proiecta pasajul de pe Europeană, din zona Metro
Compania de autostrăzi a stabilit câștigătorul licitației pentru proiectarea pasajului de pe drumul european, din zona Metro: o asociere de firme formată dintr-o companie din Turcia și una din România (Alba Iulia).
Potrivit informațiilor publicate în sistemul național de achiziții publice, este vorba despre societățile Mega Mühendislik Müşavirlik A.Ş. și, respectiv, Total Business Land. Valoarea contractului se ridică la circa 640.000 lei, față de cei 800.000 lei estimați inițial de autoritatea contractantă. Proiectul tehnic trebuie finalizat în maximum 6 luni.
„Obiectivul specific este de aduce îmbunătățiri în ceea ce privește viteza de călătorie, prin descongestionarea traficului pe DN 28, îmbunătățind astfel și conectivitatea la nivel regional”, se arată în documentația de atribuire.
„În prezent, în zona intersecției există un sens giratoriu provizoriu. Circulația rutieră în zona intersecției se realizează prin sensul giratoriu și prin intermediul semnalizării rutiere verticale și orizontale și se desfășoară cu dificultate din cauza valorilor mari de trafic înregistrate zilnic în zona intersecției”, se mai precizează în document.