Tranzacții
Un dezvoltator, care va derula la Iași un proiect de amploare, a vândut un apartament cu 735.000 euro
Dezvoltatorul imobiliar Impact Developer & Contractor (simbol bursier IMP) a vândut cel mai scump apartament din ansamblul LUXURIA Residence (București), în valoare de 734.000 euro. Tranzacţia a fost realizată de echipa internă de vânzări a dezvoltatorului, scrie Zf.ro.
Apartamentul recent tranzacţionat este un duplex cu 5 camere, o suprafaţă de 300 metri pătraţi şi o terasă de 36 de metri pătraţi. Pachetul a inclus şi două locuri de parcare subterane.
Situat în zona de nord a Capitalei, LUXURIA Residence este primul ansamblu cu certificare BREEAM Excellent din Bucureşti, complet finalizat în acest moment, a cărui valoare totală curentă este estimată la 150 milioane Euro. Întregul condominiu cuprinde 9 blocuri cu 630 de apartamente, 9.650 mp de spaţii verzi, parcuri cu mobilier urban şi fântână arteziană, locuri de joacă, centru de fitness, un lounge elegant şi parcări subterane.
La Iași, Impact are în pregătire un proiect de amploare în Copou (Greenfield Copou), respectiv un ansamblu imobiliar care va găzdui, în total, peste 1.100 de apartamente.
Potrivit reprezentanților companiei, blocurile din Viticultori vor avea un regim cu două niveluri în subsol, parter și 5 etaje și vor găzdui 1.096 de apartamente (studio, 2, 3, 4 și 5 camere).
Impact Developer & Contractor are 1,1 miliarde de lei capitalizare şi este controlată în proporţie de 58,82% de antreprenorul Gheorghe Iaciu, în timp ce Andrici Adrian deţine 15% din capitalul social. Acţiunile au un minus de 8,2% de la începutul anului, pe fondul unor tranzacţii de 49,2 mil. lei, conform datelor BVB.
La Iași, Gheorghe Iaciu a mai investit în modernizarea clădirii Moldova Center.