Tranzacții
Un investitor a dat 5 mil. euro pe 181 de apartamente
Interdoga SRL a accesat fonduri de la OTP Bank pentru achiziția a 181 de apartamente în complexul rezidențial Green Park, se arată într-un comunicat trimis redacției de către instituția financiară. În aprilie 2018, după cum apix.ro a scris la vremea respectivă, Interdoga a relansat proiectul din Tătărași și a anunțat extinderea ansamblului existent.
Citește și Iașul va avea un turn mai înalt decât cel de la Palas, în zona Green Park
Potrivit OTP, Interdoga a primit 5 milioane euro din partea băncii.
„Finanţarea acordată de OTP Bank România face parte dintr-un proiect ce vizează doar achiziţia a 181 de apartamente existente, restul lucrărilor ce ţin de renovarea faţadelor blocurilor existente, refacerea spaţiiilor verzi şi construcţia de noi blocuri în prelungirea cartierului, fiind susţinute din surse proprii”, se arată în comunicatul OTP.
Bogdan Teodorescu, corporate network director al OTP Bank România, a precizat că finanțarea acordată proiectului Green Park se regăsește în strategia băncii de a se implica în proiecte imobiliare care pot contribui la creșterea economiei locale.
Citește și Interdoga finalizează renovarea blocurilor deja construite la Green Park. Planuri de extindere
„Green Park Iaşi este cel mai ambiţios proiect demarat în Iaşi, un centru rezidenţial modern şi accesibil. Eforturile noastre au fost susţinute de un partener puternic şi de încredere, precum OTP Bank România, care ne-a acordat sprijinul financiar de care am avut nevoie”, a declarat Yusuf Capan, din cadrul Interdoga SRL.
Proiectul Green Park Iaşi este amplasat pe strada Fântânilor 61 şi se întinde pe o suprafaţă de 40.000 mp, incluzând un numar de peste 750 de apartamente, dar şi alte blocuri ce urmează a fi construite.
Interdoga va moderniza și extinde proiectul Green Park cu sprijinul unui fond de investiții din Germania.