Repere istorice
Un nou eșec în restaurarea unui monument istoric din jud. Iași: firmele nu sunt interesate de lucrare
Institutul Național al Patrimoniului (INP) a anulat și cea de-a doua licitație cu privire la restaurarea Casei Roset-Catargiu, din comuna Răducăneni. Contractul, cu o valoare de 9,3 milioane lei, nu a atras ofertanți, la fel ca în cazul primei proceduri organizate la începutul acestui an.
Licitația nu a stârnit curiozități: în sistemul național de achiziții publice nu sunt publicate eventuale clarificări la documentația de atribuire. Motivele pentru care constructorii nu se prezintă la procedura INP nu sunt cunoscute. O posibilă explicație: lipsa certă a finanțării.
- „Procedura de atribuire este inițiată sub incidența prezentei clauze suspensive, în sensul că Autoritatea Contractantă își rezervă dreptul de a condiționa semnarea contractului de alocarea creditelor bugetare de către ordonatorul principal de credite – Ministerul Culturii -, dar nu mai târziu de 6 luni de la finalizarea procedurii de atribuire, respectiv desemnarea câștigătorului. În cazul în care, deși vor fi inițiate demersurile legale necesare, ordonatorul principal de credite nu alocă fondurile bugetare necesare, în termen de 6 luni de la finalizarea procedurii de atribuire, respectiv desemnarea câștigătorului, se va proceda la anularea procedurii de atribuire”, – fragment din documentația de atribuire a contractului.
Prima licitație privind reabilitarea Casei Roset-Catargiu a fost lansată în mai 2024, dar, în acest timp, nu au fost făcute demersuri concrete pentru asigurarea finanțării, astfel încât procedura să nu mai fie lansată sub clauză suspensivă. Totuși, chiar și cu existența acestei clauze, de regulă constructorii nu evită să participe la licitații.
- Citește și O clădire monument istoric din centrul Iașului va fi restaurată: a fost lansată licitația de lucrări
Starea precară a conacului Roset-Catargiu este binecunoscută autorităților încă din anul 2008, atunci când a fost efectuată o expertiză tehnică. Clădirea a fost afectată în special de alunecările de teren care au început în 1970, în condițiile în care, până în 1984, în acest imobil a funcționat un spital de psihiatrie. Alunecările au determinat autoritățile să ia măsuri inclusiv de strămutare a locuitorilor din zonă.
Casa Roset se află pe un teren de aproape 2,5 ha în satul Răducăneni, imobilul având o amprentă la sol de 354 mp. Față de mun. Iași, monumentul istoric se află la o distanță de aproape 50 km.
„Casa Roset-Catargiu este legată de înființarea comunei Răducăneni. Aici, Lascăr Rosetti, care a contribuit nu numai la dezvoltarea moșiei, pe care a moștenit-o de la tatăl său hatmanul Răducanu Rosetti, ci a avut un rol progresist în toată Moldova, construită între 1851 – 1854 curtea sa boierească, reședința fiind conacul. După moartea moșierului, în 1884, curtea boierescă a fost succesiv vândută”, se arată într-un studiu istoric.