Connect with us

Un nou regulament pentru recepția construcțiilor

Regulamentul ar putea fi aprobat până la finalul anului

Utile

Un nou regulament pentru recepția construcțiilor

Ministerul Dezvoltării a întocmit un nou regulament pentru recepția construcțiilor care ar putea intrat în vigoare până la sfârșitul acestui an. Actualul regulament datează din 1994, dar, de-a lungul timpului, a suferit mai multe modificări și completări.

Printre modificări se numără eliminarea termenului de recepție parțială, se acordă un drept de veto pentru reprezentanții admininistrației publice și a organelor de control, dreptul la opinie separată pentru membri ai Comisiei de recepție (ce trebuie atașată într-o fișă individuală), dar există și multe prevedere care vin în sprijinul investitorilor.

Un articol al regulamentului (18, alin.2) prevede în mod clar și situațiile în care va fi respinsă recepția:

  • comisia de recepţie la terminarea lucrărilor nu a putut examina nemijlocit construcţia la verificările efectuate în teren, nefiind asigurate accesul și condițiile de verificare în teren conform solicitării acesteia;
  • executantul nu remediază aspectele prevăzute la art. 17 alin. (1), inclusiv cele rezultate în urma expertizelor tehnice, ridicărilor topografice, încercărilor suplimentare, probelor, măsurătorilor şi altor teste solicitate, în termenul de remediere;
  • nu au fost realizate măsurile prevăzute în avizul de securitate la incendiu şi în documentaţia de execuţie din punct de vedere al prevenirii şi al stingerii incendiilor;
  • se constată vicii care nu pot fi înlăturate şi care prin natura lor implică nerealizarea uneia sau a mai multor cerinţe fundamentale, caz în care se impun expertize tehnice, reproiectări, refaceri de lucrări şi altele;
  • reprezentantul autorităţii administraţiei publice competente care a emis autorizaţia de construire/desfiinţare, al Inspectoratului de Stat în Construcţii – I.S.C., al direcţiilor judeţene pentru cultură/Direcţiei pentru Cultură a Municipiului Bucureşti sau al inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă propune respingerea recepţiei, în condiţiile art. 16 alin. (3);
  • se constată că lucrările nu respectă autorizaţia de construire/desființare.

Apix.ro, vă prezintă schimbările preconizate, așa cum apar ele în proiectul de act normativ publicat de Ministerul Dezvoltării. De menționat că cei interesați pot formula observații până cel târziu pe 19 septembrie:

eliminarea termenului de recepție parțială din cadrul Regulamentului de recepţie în vigoare. Potrivit art. 4 din anexa la prezentul act normativ recepţia la terminarea lucrărilor şi, respectiv, recepţia finală pot fi realizate şi pentru părţi/obiecte/sectoare din/de construcţie, dacă acestea sunt distincte/independente din punct de vedere fizic şi funcţional. În cadrul acestui articol se prezintă clar condițiile cumulative ce trebuie îndeplinite pentru a se efectua recepția pe părți/obiecte/tronsoane din cadrul unei obiectiv de investiție;

– prin modificarea art. 2 din anexa la prezentul act normativ (puteți descărca anexa la finalul textului, n.r.) se elimină neconcordanțele privind receptia instalațiilor aferente unei construcții, în contextul alin. (2) al art. 2 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, republicată cu modificările ulterioare;

– prin prevederile art. 10 din prezentul act normativ se elimină obligația investitorului de a transmite în termen de 5 zile Inspectoratul de Stat în Construcții referatele proiectantului si dirigintelui de santier. Modificarea nu va influența procesul de recepție sau calitatea lucrărilor supuse recepției deoarece aceste documente vor fi supuse verificării de către comisia de receptie la terminarea lucrărilor.

– modificările art. 11 din prezentul act normativ s-au efectuat la solicitarea Ministerului Transporturilor, având în vedere complexitatea obiectivelor de investiții implementate de aceștia. Prin modificarea efectuată se lasă la latitudinea investitorului numărul de specialiști ce vor fi nominalizați în cadrul comisiei de recepție, funcție de categoria de importanță, complexitatea și specificul lucrărilor supuse procesului de recepție;

– pentru a evita ca un membru al comisiei să se pronunțe pe un domeniu pe care nu are competențe s-a modificat alin. (3) al art. 15 prin introducerea sintagmei “în conformitate cu competențele acestora”;

introducerea modului de stabilire a sumei din care se calculează cotele aferente exercitării controlului statului în construcții de către ISC, în situația în care nu există deviz pe obiect, la momentul efectuării recepției la terminarea lucrărilor pe obiecte /sectoare/ tronsoane, în cadrul art. 15, alin (3), lit. f;

– este stabilită, în mod clar şi concis, procedura de comunicare între factorii implicaţi în procesul recepţiei, referitor la aspectele de natura organizatorică (art. 9, art. 10 și art. 14 din regulament), precum şi condiţiile în care comisia de recepţie se poate întruni, în mod legal, şi în care poate lua decizii cu privire la recepţie (art. 15  și art. 16 din regulament), în vederea desfăşurării, în condiţii optime, a recepţiei la terminarea lucrărilor;

– se specifică cazurile în care reprezentanţii I.S.C – Inspectoratului de Stat în Construcţii participă, în mod obligatoriu, ca membri în comisia de recepţie şi atribuţiile acestora în acest sens;

– este tratată componența comisiei de recepţie la terminarea lucrărilor în sensul că investitorul poate desemna numărul de specialiști pe care îl consideră necesar pentru efectuarea recepției în condiții optime:

  1. un reprezentant desemnat de către investitor, care este și președintele comisiei;
  2. un reprezentant desemnat de către autoritatea administraţiei publice competente care a emis autorizaţia de construire;
  3. cel puțin câte un specialist în fiecare din domeniile aferente lucrărilor de construcţii supuse recepţiei, în funcţie de categoria şi clasa de importanţă a construcţiilor, desemnaţi de investitor, alţii decât cei implicaţi în proiectarea/execuţia obiectivului de investiţii; aceştia îşi desfăşoară activitatea ca angajaţi ai investitorului, cu contract de muncă sau pe bază de contract de prestări servicii, ca persoană fizică autorizată, după caz, potrivit legii.

– de asemenea, componenţa comisiei de recepţie la terminarea lucrărilor prevăzută mai sus se completează în mod obligatoriu, cu următorii reprezentanţi:

  1. un reprezentant desemnat de către Inspectoratul de Stat în Construcţii – I.S.C. în următoarele cazuri:

– pentru obiective de investiţii de interes public sau social finanțate total sau parțial din fonduri publice;

– pentru obiective de investiţii de interes public sau social finanțate total sau parțial din fonduri publice;

– pentru obiective de investiţii finanțate din alte fonduri, a căror     valoare este mai mare de 1 milion de lei fără TVA.

2. un reprezentant desemnat de către inspectoratele pentru situaţii de urgenţă judeţene/Bucureşti-Ilfov, pentru categoriile de construcţii menţionate în Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor;

3. un reprezentant desemnat de către direcţiile judeţene pentru cultură/Direcția pentru Cultură a Municipiului București, în următoarele cazuri:

– pentru obiective de investiţii de interes public sau social finanțate total sau parțial din fonduri publice;

– pentru obiective de investiţii finanțate din alte fonduri, a căror valoare este mai mare de 1 milion de lei fără TVA;

– în cazul construcţiilor nominalizate în lista monumentelor istorice;

4. un reprezentant desemnat de către ordonatorul principal de credite bugetare, care nu are sau nu se subrogă calităţii de investitor în cazul obiectivelor de investiţii care constau în realizarea de construcţii noi încadrate, conform prevederilor Regulamentului privind stabilirea categoriei de importanţă a construcţiilor aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 766/1997, în categoria de importanţă A –„excepţională” sau B – „deosebită”, respectiv la lucrări de intervenţii la aceste categorii de construcţii, finanţate total sau parţial din fonduri publice şi pentru care aprobarea documentaţiilor tehnico-economice este de competenţa Guvernului.

se prevede că reprezentanţii autorităţilor administraţiei publice şi ai organelor cu atribuţii de control în comisia de recepţie au drept de veto (art. 16 alin. (2) şi (3) din regulament); în cazul în care aceştia propun respingerea recepţiei, aceasta trebuie motivată în scris, iar documentul se atașază la procesul verbal de recepție.

prezentarea punctului de vedere al membrilor comisiei de recepție care au opinii separate, printr-o nota individuală atașată la procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor.

recepţia la terminarea lucrărilor se poate respinge numai în cazurile expres prevăzute de prezentul regulament (art. 18 alin. (2) din regulamentul);

– introducerea listei anexă la procesul verbal de  recepție la terminarea lucrărilor în care să fie consemnate obiecțiunile care nu se încadrează în prevederile art. 17 alin. (1), acestea din urmă impunând suspendarea recepției la terminarea lucrărilor.

– recepția finală este organizată de către investitor, cu participarea unui reprezentant al proprietarului în cadrul comisiei de recepție finală, în cazul în care investitorul nu are calitatea de proprietar.

Planul Ministerului Dezvoltării este de a promova proiectul printr-o hotărâre de Guvern. Puteți descărca de aici noul regulament integral[pdf-embedder url=”https://apix.ro/wp-content/uploads/2018/09/noul-regulament-integral.pdf” title=”noul regulament – integral”]De asemenea, puteți consulta AICI anexele regulamentului și procedura prin care Ministerul vrea să aprobe noile norme.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Descoperă LAPIS Residence - un ansamblu rezidențial de top

Articole din categoria Utile

To Top