Connect with us

Un nou sens giratoriu pe drumul european va fi amenajat de o firmă care va investi într-un parc industrial

Investiții private

Un nou sens giratoriu pe drumul european va fi amenajat de o firmă care va investi într-un parc industrial

O nouă dezvoltare industrială, din zona Metro, a ajuns în ultima etapă de avizare, proiectul urmând a fi inclus spre dezbatere în cadrul Consiliul Local Miroslava în viitorul apropiat, fiind vorba despre spații de depozitare, comerț, producție și servicii.

Demersurile pentru obținerea autorizației sunt făcute de firma Arinvest Holding (Suceava), patronată de fondatorii brandului Betty Ice. Parcul va fi amenajat pe o suprafață de aproape 7 hectare, pe un teren cu formă neregulată, amplasat în vecinătatea antenelor Radio.

Click pe imagine pentru a o mări

După cum se poate observa și în randarea de mai sus, construirea parcului industrial vine „la pachet” cu amenajarea unui sens giratoriu pe drumul european. „Accesul la parcelă se realizează din drumul european, de pe latura nord-estică. Ținându-se cont de faptul că terenul va deservi funcțiunile de spații de producție, depozitare, comerț și servicii, se propune amenajarea unui sens giratoriu la intersecția cu DN28/E583 și realizarea unui acces auto din acesta”, se arată în Planul Urbanistic Zonal (PUZ).

Conform documentației citate, în interiorul parcului industrial vor fi realizate circulații auto, precum și o platformă betonată care va permite parcarea pentru vehiculele de mare tonaj. În total, vor fi aproape 400 de locuri de parcare, inclusiv pentru TIR-uri.

Costurile legate de reconfigurarea accesului și realizarea girației vor fi suportate de către beneficiar”, se mai precizează în proiect. Poliția Rutieră și Direcția Regională de Drumuri și Poduri au avizat, de principiu, înființarea sensul giratoriu, dar beneficiarul va reveni la cele două instituții în faza de obținere a autorizației de construire.

Schița urbanistică arată că intenția este de a construi cel puțin cinci hale, unele de mari dimensiuni. Potrivit proiectului de PUZ, terenul a fost împărțit în două unități teritoriale de referință: cea mai mare parte a suprafeței (peste 48.000 mp) este destinată activităților productive compuse din industrie și servicii, iar, spre drumul european, vor fi spații comerciale (circa 18.000 mp) precum: hypermarket, magazine de tip bricolaj, showroomuri, reprezentanțe auto, sedii de firme și zone de alimentație publică.

  • Unele surse au declarat pentru APIX.ro că parcul propus de Arinvest va face parte, în final, din parcul industrial Proinvest, aflat în construire. Până la publicarea acestei știri, APIX.ro nu a putut confirma oficial această informație.
În această schiță, care arată principalele investiții industriale din zona Metro, se poate observa că terenul Arinvest este inclus în parcul Proinvest – APIX.ro a introdus suprafața Arinvest în baza unei broșuri oficiale a Proinvest (vezi o randare mediatizată de companie), chiar dacă, deocamdată, demersurile pentru obținerea autorizației de construire sunt realizate compania suceveană
Pe termen lung, există potenţialul unei dezvoltări industriale în toată zonă cuprinsă între Leţcani şi Miroslava, de la fabrica de prelucrare a aluminiului şi, respectiv, până după Antibiotice, întreaga zonă având peste 800 hectare, în condiţiile în care în cea mai mare parte este vorba despre teren neconstruit. Suprafaţa este mai mică faţă de cartierul Bularga – Zona Industrială, care, potrivit evidenţelor Primăriei, ajunge la peste 1.200 ha, dar este dublă faţă de cea a cartierului Păcurari (400 ha).

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Descoperă LAPIS Residence - un ansamblu rezidențial de top

Editor al publicației APIX.ro, lucrează în presă din anul 2005. De-a lungul timpului, a colaborat cu instituții de presă centrale și locale.

Articole din categoria Investiții private

To Top