Investiții private
Un proiect imobiliar din capăt Păcurari a fost scos la vânzare (250 euro/mp)
Un proiect imobiliar aprobat recent de către Consiliul Local a fost scos la vânzare pe OLX. Ferocris SRL vrea să încaseze un milion de euro pe o suprafață de 3.843 mp, terenul fiind în apropierea IDEO. Fluxul Apix.ro a mai scris despre acest proiect și în trecut, puteți citi detalii AICI.
În ultima vreme, Ferocris SRL s-a remarcat prin faptul că solicită PUZ-uri pentru diverse suprafețe din Iași, iar apoi vinde terenurile unor dezvoltatori imobiliari. Una dintre cele dintre mai cunoscute tranzacții este cea din CUG, la Rond Vechi, unde Ferocris a vândut un teren de peste 2.200 mp lui Daniel Niculiță, care ridică acum un bloc cu 12 etaje. Proiectul a ținut prima pagină a ziarelor la începutul anului în condițiile în care trotuarul din imediata vecinătate a șantierului s-a surpat pe o porțiune de 50 metri.
Pentru terenul din Păcurari, Ferocris a obținut de la autoritățile locale, în ciuda opoziției Total Gaz, aprobarea unui plan urbanistic zonal pentru construirea unui ansamblu cu patru blocuri cu până la cinci etaje și o înălțime maximă de 20 metri. Procentul de ocupare al terenului ajunge la 45%, iar coeficientul maxim de utilizare a terenului este egal cu 2,5.
Planșa de reglementări urbanistice:
De menționat că pe teren se află construcții care urmează a fi demolate. Una dintre problemele proiectului imobiliar constă în circulații. Viitorii locatari, în cazul în care va fi construit un asamblu rezidențial, vor fi nevoiți să întoarcă la rond ERA, la circa un kilometru distanță, pentru a ajunge în oraș. Întreaga zonă are deja probleme majore de trafic, iar primarii din Iași, Miroslava și Valea Lupului încă nu s-au așezat la o masă rotundă pentru a identifica soluții. Cel mai probabil, acest lucru se va-ntâmpla atunci când va fi deja prea târziu.
În ritmul în care se construiește acum, în special în Valea Lupului, principala intrare în oraș va fi cu siguranță blocată frecvent de numărul mare de mașini.