Connect with us

Zămosteanu ridică noi blocuri în Centru cu buncăre la subsol

Investiții private

Zămosteanu ridică noi blocuri în Centru cu buncăre la subsol

Omul de afaceri Cristin Zămosteanu a obținut, prin intermediul firmei sale (M.Chim), două noi autorizații de construire în luna martie, iar ambele fac referire la zona cuprinsă între str. Smârdan și facultățile tehnice, respectiv în zona străzilor Zimbrului, Șesan, Melodiei etc.

Una dintre autorizații vizează construirea unui nou bloc pe str. George Emil Palade, în zona unde omul de afaceri are deja în implementare un ansamblu imobiliar cu sute de apartamente: unele sunt date în folosință, alte sunt în stadiu de construire.

Blocul autorizat în luna martie 2020 va avea mai multe tronsoane care vor găzdui un mumăr de 189 de apartamente. Regimul de înălțime al imobilului va fi cu două niveluri în subteran, parter și 10 etaje.

Bloc finalizat și bloc în construcție în ansamblul lui Zămosteanu

„Imobilul va avea avea la parter spații comerciale, birouri și locuințe. La etajele superioare vor fi exclusiv locuințe. La subsol vor fi realizate parcări, spații tehnice și două adăposturi de protecție civilă. Numărul total de apartamente propuse: 189, din care: 128 cu o cameră și 61 cu două camere. Se va asigura un număr total de 139 locuri de parcare poziţionate astfel: 113 locuri de parcare subterane și 26 locuri supraterane”, se arată în autorizația 268/2020.

Conform reglementărilor în vigoare, adăposturile de protecție civilă sunt, în general, îngropate în pământ, și sunt utilizate pentru protecția cetățenilor în caz de dezastre și război, în special în cazul contaminării radioactive rezultate din accidentele nucleare și chimice.

„Capacitatea adăposturilor de protecţie civilă care se executăîn subsolul noilor construcţii este în principiu de 100 – 300 persoane, având în vedere că pentru două persoane este necesar un spaţiu de un metru pătrat de suprafaţă de adăpostire”, se arată în recomandările Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

Potrivit ISU, pe raza județului Iași există acum 123 de adăposturi de protecție civilă în subsolurile blocurilor.

Cealaltă autorizație obținută de firma lui Zămosteanu vizează construirea unei parcări subterane și supraterane în apropierea zonei de construire a noilor blocuri. Cel mai probabil, parcarea va deservi întregul ansamblu al lui Zămosteanu, având în vedere că angajamentele anterioare de amenajare de parcări necesare au rămas „pe hârtie”.

„Vor fi realizate 280 locuri de parcare pentru autoturisme organizate în 140 parklifturi distribuite la parter și pe două nivele subterane. Imobilul va avea următorul regim de înălțime: 2S+P (Hmax=7,5m), la subsol vor fi realizate parcări, spații tehnice și rezerve de apă pentru stingerea incendiilor, la parter va fi amenajată parcare auto acoperită și în aer liber, peste parcarea acoperită se va realiza o terasă circulabilă cu loc de joacă și terasă necirculabila verde”, se precizează în autorizația 214/2020.

Amplasamentul are o suprafață de peste 4.600 mp și se află pe str. Zimbrului. De remarcat că parcarea a fost aprobată de Consiliul Local încă din anul 2017.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Descoperă LAPIS Residence - un ansamblu rezidențial de top

Editor al publicației APIX.ro, lucrează în presă din anul 2005. De-a lungul timpului, a colaborat cu instituții de presă centrale și locale.

Articole din categoria Investiții private

To Top