Connect with us

Al treilea tramvai Bozankaya este în drum spre Iași/Când vom putea circula cu vehiculele produse în Turcia?

Tramvaiul Bozankaya, în tranzit prin Bulgaria

Local

Al treilea tramvai Bozankaya este în drum spre Iași/Când vom putea circula cu vehiculele produse în Turcia?

Cel de-al treilea tramvai produs de Bozankaya este în drum spre Iași, anunță Compania de Transport Public (CTP). Alte două sunt în depoul CTP, iar restul de 13 vehicule ar urma să ajungă anul viitor.

Vehiculele ajunse deja nu circulă încă pe căile de rulare din oraș întrucât încă nu au fost finalizate etapele birocratice de omologare și testare, contând în mare măsură și faptul că tramvaiele sunt produse într-o țară din afara UE. În Timișoara, primul tramvai Bozankaya a fost scos la stradă la aproape 6 luni de la momentul aducerii. În Iași, cel mai optimist termen este sfârșitul lunii ianuarie, iar cel mai pesimist luna martie.

„Al treilea tramvai modern Bozankaya construit pentru Municipiul Iași va ajunge în Depoul CTP Iași în zilele următoare, în prezent acesta fiind în tranzit în Bulgaria. Primele două vagoane de același tip, provenite de la compania Bozankaya, din Turcia, au fost primite în lunile septembrie și octombrie 2021. Celelalte 13 tramvaie vor ajunge la Iași în cursul anului viitor”, a anunțat CTP.

În prezent, în Iași circulă tramvaiele noi PESA, care au fost livrate în urma unui alt contract semnat de Primăria Iași. Vehiculele Bozankaya sunt similare cu cele ale polonezilor de la PESA: au o lungime de circa 30 de metri și o capacitate de transport totală de aproximativ 230 de locuri. Tramvaiele au podea joasă și sunt echipate cu instalație de aer condiționat, instalație de încălzire corespunzătoare pentru sezonul rece, sistem de numărare a călătorilor, instalație audio – video în interior, anunțuri vocale exterioare în stații, instalație pentru echipamentele de ticketing etc.

Fiecare tramvai adus la Iași, indiferent de care dintre cei doi producători amintiți, a costat în jur de 2 milioane euro, banii fiind asigurați de Comisia Europeană.

Amintim că, până la finalul anului 2022, în depoul și garajul CTP vor fi următoarele mijloace de transport noi:

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Descoperă LAPIS Residence - un ansamblu rezidențial de top

Editor al publicației APIX.ro, lucrează în presă din anul 2005. De-a lungul timpului, a colaborat cu instituții de presă centrale și locale.

Articole din categoria Local

To Top