Connect with us

Buget 2020/mun. Iași: PMI anunță primele detalii

Proiecte publice

Buget 2020/mun. Iași: PMI anunță primele detalii

Primarul Mihai Chirica a anunțat primele informații legate de bugetul pe anul 2020 al municipiului Iași. Într-o informare postată pe rețeaua socială Facebook, edilul-șef al Iașului face referire și la bugetare participativă, respectiv proiecte propuse de cetățeni care să fie finanțate de la bugetul local.

Totuși, anul trecut, s-a desfășurat o competiție de proiecte în acest sens, dar Primăria nu a dus la bun sfârșit demersul întrucât inițiativa a aparținut consilierilor PNL. Primarul și consilierii PSD au respins, pe ultima sută de metri, rezultatele competiției de proiecte deși, inițial, municipalitatea își asumase inclusiv în spațiul public faptul că proiectele vor fi implementate, fiind alocată și o sumă de bani în acest sens.

Acum, primarul spune că așteaptă propunerile ieșenilor în săptămâna 6 – 12 ianuarie prin intermediul de formulare, pe Facebook și în cadrul dezbaterilor care vor avea loc la Primăria Iași.

„Ca viziune, îmi doresc un oraş în care să îţi placă să trăieşti, care să ofere oportunități pentru creşterea și educarea copiilor, dar în care să îți dorești să și îmbătrîneşti. Un oraş în care să îţi placă să îți petreci concediul sau să vii în vacanţă. Sunt multe de făcut. Reducerea poluării, un transport public modern şi predictibil, continuarea dezvoltării de zone verzi, creșe și gradinițe noi, siguranță publică crescută și servicii medicale de cel mai înalt nivel, însă pe toate le am în vedere. Lucrul care mă bucura este faptul că avem potențialul de a le realiza împreună. De asemenea, Iașul – oraş turistic continuă să fie o preocupare pe care o veți regăsiţi concret şi în buget. Vom face ceea ce legea ne permite pentru a încuraja dezvoltarea economică a oraşului. De la afacerile mici, de familie, până la atragerea de mari investitori”, spune primarul.

Mihai Chirica nu a enumerat vreun proiect nou propus pentru anul 2020, dar le-a amintit proiectele demarate anii trecuți și în cazul cărora va fi asigurată în continuare finanțare:

  • Clădirile istorice: Palatul Braunstein, Muzeul de Istorie Naturală, Baia Turcească – Centru de Artă Contemporană, Casa Berthelot, Monumentul Eroilor din cimitirul Eternitatea, Monumentul Eroilor din Galata, Mănăstirea Frumoasa.
  • Reabilitarea liniilor de tramvai din zona industrială, bulevardul Țutora, strada Pădurii -Tătărași, bulevardul Tudor Vladimirescu și Aurel Vlaicu – Dancu.
  • Cele cca 25 de parcuri de joacă care urmează să fie modernizate din lista celor celor 93 de amplasamente.
  • Blocurile din Grădinari (patru tronsoane = 76 de apartamente)
  • 14 terenuri de sport noi în incinta școlilor, dintre care lucrările la 5 astfel de terenuri au fost demarate.
  • Primele tramvaie a căror producție începe luna aceasta.
  • Alături de lucrările deja începute la Spitalul Parhon și Spitalul de Recuperare, am în vedere construcția de noi școli, grădinițe și creșe, modernizarea și întreținerea spațiilor verzi, modernizarea trotuarelor, aleilor dintre blocuri și străzilor.

„Îmi exprim însă public îngrijorarea cu privire la ceea ce aş putea numi, blând, încetinirea dezvoltării Aeroportului Internațional Iași care pare a pierde teren în faţa competitorilor din Moldova, şi nu numai”, a mai spus primarul.

Alte articole din categoria Proiecte publice

EXCLUSIV apix.ro:

Mobilitate urbană

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top