Transport feroviar
Aproape jumătate dintre trecerile de cale ferată din Iași au doar indicatoare. Modernizările depind de bani
Aproape jumătate dintre cele 84 de treceri la nivel cu calea ferată din județul Iași, aflate în administrarea Regionalei CFR, sunt semnalizate doar prin indicatoare rutiere, fără avertizare luminoasă și sonoră sau semibariere. Pentru perioada 2026-2030, autoritățile au în vedere intervenții la opt treceri, cu o valoare totală estimată la circa 27 milioane de lei, inclusiv TVA, dar pe o parte dintre investiții se așteaptă finanțarea.
Potrivit unei adrese a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii (MTI), consultată de APIX.ro, 41 de treceri sunt semnalizate exclusiv prin indicatoare, iar alte 36 au instalații de avertizare sonoră și luminoasă, fără semibariere. În situația centralizată prezentată de minister, numai șapte treceri sunt dotate atât cu semibariere, cât și cu sisteme de avertizare.
Ministerul susține că „starea tehnică a acestor treceri la nivel cu calea ferată este corespunzătoare pentru circulația feroviară și rutieră”. În același timp, documentul arată că lipsa banilor a prelungit lucrările de modernizare, iar pentru unele amplasamente licitațiile sunt condiționate de asigurarea finanțării.
Un exemplu este o trecere dintre Ciurea și Bârnova. Licitația a fost lansată în septembrie 2022, iar contractul a fost semnat în februarie 2023. Lucrările nu au început însă în acel an, întrucât fondurile alocate au fost insuficiente. Ordinul de începere a fost emis abia în 2024, când finanțarea a fost, din nou, parțială. La această trecere, în 2024 au fost executate lucrări în proporție de doar 27%, iar ministerul menționează pentru 2025 lucrări reprezentând 50% din total. Fondurile necesare finalizării au fost alocate în 2026. În adresă, datată mijlocul lunii octombrie, termenul estimat pentru încheierea lucrărilor era chiar luna octombrie 2026, fără ca documentul să confirme recepția investiției.
- Citește și Trei oferte pentru proiectarea lucrărilor de electrificare pe linia de cale ferată Tecuci – Iași
La momentul întocmirii adresei, ministerul anunța că montarea instalațiilor de semnalizare și lucrările la calea ferată erau finalizate în cadrul contractului, dar continuau intervențiile pentru scurgerea apelor și racordarea dintre drum și calea ferată. Valoarea finală estimată a contractului este de 9,5 milioane de lei, cu TVA și ajustări de preț. Suma include și alte două treceri din județul Suceava, nu doar amplasamentul ieșean.
Alte patru treceri din județ sunt incluse într-un program finanțat de la bugetul de stat: pe tronsoanele Socola-Holboca, Socola-Socola Mărfuri, Lețcani-Movileni și Podu Iloaiei-Belcești. Pentru acestea, proiectarea este în curs de finalizare, iar costul fiecărei intervenții urmează să fie stabilit la încheierea acestei etape. Separat, sunt prevăzute modernizări între Piciorul Lupului și Ciurea, respectiv între Grajduri și Bârnova, fiecare investiție fiind estimată la 7,85 milioane de lei. Studiile de fezabilitate sunt realizate, dar licitațiile pentru proiectare și execuție vor fi lansate după asigurarea finanțării.
A opta trecere vizată se află în zona Fortus și este inclusă în proiectul trenului metropolitan. Aici este prevăzută înlocuirea semnalizării prin indicatoare cu un sistem automat de avertizare sonoră și luminoasă. Potrivit ministerului, prioritizarea investițiilor ține cont de numărul accidentelor și al victimelor, de vizibilitate și de categoria drumului. Documentul nu prezintă însă un calendar individual de execuție pentru toate trecerile incluse în planurile pentru 2026-2030.







