Connect with us

Codul urbanismului: cum poate fi construită o casă de 150 mp fără autorizație de construire?

Utile

Codul urbanismului: cum poate fi construită o casă de 150 mp fără autorizație de construire?

Noul Cod al urbanismului care urmează să fie aprobat de către Guvern și Parlament simplifică semnificativ anumite proceduri în derularea unor proiecte de mică amploare pentru care nu va mai fi nevoie de autorizație de construire.

Un exemplu în acest sens constă în construirea unei case în mediul rural: o astfel de construcție va putea fi amenajată doar în baza unei notificări transmise autorității publice locale. Prevederea este la art. 279, alin. (2), lit a) – unde sunt enumerate categoriile de construcții noi care pot fi ridicate fără autorizație de construire, cu condiția ca acestea să fie în afara zonelor construite protejate și a zonelor de protecție a monumentelor istorice:

„O singură locuință unifamilială pentru folosința proprie, parter, fără subsol și arie desfășurată totală de maximum 150 mp în mediul rural, cu respectarea regulamentului de urbanism aplicabil și cu proiecte unice întocmite de colective de arhitecți și ingineri sau cu proiecte tip puse la dispoziție de autoritățile publice centrale sau locale cu sprijinul Ordinului Arhitecților din România, cu respectarea specificului local”, se precizează la articolul citat.

Procedura de notificare a autorității este stabilită tot în cadrul articolul citat, iar una dintre prevederi simplifică, de asemenea, birocrația actuală: beneficiarul poate începe construirea casei după trecerea a cel puțin 15 zile de la notificarea trimisă autorității locale și, atenție, chiar și în lipsa unui răspuns de la Primărie: la art. 281 se arată că acordul autorității locale poate fi tacit „după 15 zile lucrătoare de la înregistrarea notificării”.

Pe parcursul construcției, în cazul în care beneficiarul constată că, din diverse motive, pentru construirea casei trebuia să fie emisă autorizație de construire atunci poate solicita emiterea așa-numitei „autorizații de regularizare” – concept nou introdus în Codul urbanismului.

O astfel de autorizație este prevăzută la art. 286 și poate fi emisă „în situația în care lucrările realizate în baza procedurii simplificate a notificării sau cele realizate în lipsa oricărei formalități ar fi trebuit realizate în baza unei autorizații de construire, titularul lucrării are obligația de a solicita, autorității administrației publice competente emiterea unei autorizații de regularizare”.

O astfel de autorizația va fi emisă doar dacă sunt îndeplinite următoarele condiții în mod cumulativ „condițiile impuse de legea specială privind protecția mediului, cerințele fundamentale aplicabile construcțiilor și au fost respectate reglementărilor urbanistice aplicabile”.

Autorizația de regularizare se poate emite doar pentru clădirile cu funcțiunea de locuințe unifamiliale cu regim de înălțime parter/parter și etaj cu o suprafață de maximum 100 mp, situate în afara zonelor de protecție ale monumentelor istorice sau a zonelor construite protejate, pentru anexe gospodărești în suprafață de maxim 100 mp și pentru lucrări de închidere a balcoanelor fără extinderea pe domeniul public”, se precizează la alin. (5) al art. 286.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Descoperă LAPIS Residence - un ansamblu rezidențial de top

Editor al publicației APIX.ro, lucrează în presă din anul 2005. De-a lungul timpului, a colaborat cu instituții de presă centrale și locale.

Articole din categoria Utile

To Top